Aproximativ jumătate din cele 118 promisiuni electorale măsurabile din 2010 au fost îndeplinite de o manieră „satisfăcătoare”, „bună” sau „excelentă”, potrivit platformei de analiză şi monitorizare a îndeplinirii promisiunilor electorale www.promis.md, lansate de Asociaţia pentru Democraţie Participativă (ADEPT). Din totalul de 118 promisiuni, 71 au aparţinut Partidului Liberal, 30 Partidului Democrat şi 17 Partidului Liberal Democrat. Datele au fost anunţate în cadrul unei conferinţe de presă la Agenţia IPN.
„Noi am analizat promisiunile electorale aşa cum au fost făcute ele acum patru ani de zile. Pentru că suntem în plină campanie electorală, este absolut normal ca partidele politice, cele care au guvernat, să facă şi un bilanţ. Noi, prin efortul nostru, îi ajutăm să facă acest bilanţ”, a declarat Igor Boţan, director ADEPT.
Promisiunile realizate „excelent” includ asocierea Moldovei la UE, liberalizarea regimului de vize, obţinerea comerţului liber cu UE, dezinstituţionalizarea persoanelor cu dizabilităţi şi plasarea lor în familii biologice sau adoptive. Calificativul „bine îndeplinite” a fost primit de promisiunile privind ajustarea sistemului educaţional la standardele europene, îmbunătăţirea infrastructurii sistemului de sănătate, reabilitarea unor drumuri folosind tehnologii noi, reducerea sărăciei şi a numărului şomerilor şi creşterea calităţii unor servicii sociale pentru grupurile dezavantajate. „Satisfăcător” au fost realizate promisiunile privind îmbunătăţirea serviciilor medicale oferite mamelor şi copiilor, menţinerea preţului la medicamente, asigurarea unei transparenţe mai mari a intereselor funcţionarilor publici, ieftinirea zborurilor din şi spre Moldova, îmbunătăţirea climatului de afaceri pentru investitori şi antreprenori etc.
Cele circa 60 de promisiuni care au rămas practic nerealizate se referă la majorări considerabile de salarii, pensii, burse şi indemnizaţii, stoparea migraţiei pedagogilor şi medicilor din sistem, asigurarea tuturor cetăţenilor cu apă de calitate şi canalizare, gazificarea tuturor localităţilor, creşterea economică de 10% anual, anularea imunităţii deputaţilor, investiţii de miliarde de dolari, facilităţi economice şi ajutoare tinerilor.
Portalul www.promis.md este o platformă de reflectare a activităţii şi performanţei politicienilor şi a demnitarilor aleşi. Punctele de plecare pentru reflectarea activităţilor invocate sunt: platformele electorale; programul de guvernare; planurile de acţiuni aferente acestora; promisiunile făcute ad-hoc; declaraţiile privind evenimentele de rezonanţă din societate etc. Platforma www.promis.md este complementară portalurilor www.alegeri.md şi www.partide.md. Suportul financiar pentru elaborarea de către ADEPT a platformei a fost asigurat de către Fondul Naţional pentru Democraţie (NED Moldova) în cadrul proiectului “Empowering citizens to monitor the politicians’ promises” / „Abilitarea cetăţenilor să monitorizeze promisiunile politicienilor”.