Jumătate din profitul întreprinderilor cu capital de stat va ajunge în buget

Profitul net obţinut în 2014 de către întreprinderile de stat şi societăţile pe acţiuni cu capital integral sau majoritar de stat va fi repartizat în proporţie de 50% către bugetul de stat, indiferent dacă entităţile economice respective sunt sau nu pasibile privatizării, transmite IPN cu referire la o decizie aprobată de Guvern.

Ministerul Finanţelor, care a propus proiectul de decizie, explică necesitatea acestuia prin faptul că statul, în calitate de proprietar sau acţionar majoritar al entităţilor economice cu capital de stat, urmează să beneficieze necondiţionat de o parte a profitului obţinut de către aceste entităţi, sub formă de dividende şi defalcări, cu atât mai mult având în vedere situaţia economiei ţării, a sistemului ei financiar, evoluţia comerţului exterior determinată de scăderea cererii pe pieţele externe şi criza regională cu impact direct asupra mediului investiţional din Republica Moldova.

Potrivit responsabililor de la Ministerul Finanţelor, în condiţiile create este necesar de a găsi soluţii de acumulare a resurselor bugetare necesare pentru finanţarea obiectivelor pe care şi le-a asumat Guvernul şi de a menţine stabilitatea macroeconomică a statului.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.