Jumătate din populaţia rurală a municipiului Chişinău bea apă proastă
Mai bine de jumătate din populaţia rurală a municipiului Chişinău bea apă din fântâni. Este vorba de circa 68 mii de persoane. Aceasta, în condiţiile în care apa în 93,3% din fântâni nu corespunde cerinţelor igienice după indicatorii sanitaro-chimici, iar în 63,3% – şi după indicii microbiologici, transmite Info-Prim Neo cu referire la Centrul municipal de medicină preventivă.
În Cricova, Truşeni, Vatra, Ciorescu, Ghidighici, Durleşti, Vadul lui Vodă, Băcioi, Bubuieci şi Coloniţa toate probele au arătat că apa nu este potabilă.
Poluarea apei cu nitraţi este cea mai răspândită. În 9 localităţi se înregistrează şi o poluare masivă cu floră intestinală.
Jumătate din fântânile din municipiu nu sunt amenajate conform cerinţelor sanitare în vigoare. Lipsesc acoperişul şi brâul betonat, nu au căldare, nu se respectă distanţa de la sursele de poluare, constată specialiştii Centrul municipal de medicină preventivă.
Medicii avertizează populaţia despre consecinţe grave asupra sătătăţii şi chiar fatale pentru copiilor mai mici de un an, cauzate de consumul de nitraţi. În organism nitraţii se transformă în nitriţi care, odată absorbiţi, se combină cu alte substanţe şi în consecinţă blochează fixarea şi transportarea oxigenului de la plămâni în ţesuturi.