Judecătoria Centru şi-a mai luat o pauză în „procesul ambulanţelor”

Examinarea cauzei în fond a ex-primarului general al capitalei Serafim Urecheanu, preşedintele fracţiunii parlamentare „Alianţa Moldova Noastră”, bănuit de depăşirea atribuţiilor de serviciu la procurarea ambulanţelor pentru Spitalul de Urgenţă, a fost programată pentru 19 decembrie. Completul de judecată a Judecătoriei sectorului Centru, sub preşedinţia Nadejdei Mazur, a decis în şedinţa de marţi, 28 noiembrie, doar data la care va fi examinată cauza în fond, transmite Info-Prim Neo. Procesul de astăzi a fost programat acum două săptămâni ca fiind primul de examinare, după 7 luni de audieri preliminare. Deşi orarul prevedea începerea procesului la ora 8.30, acesta a început abia aproape de ora 9.00 şi a finalizat în câteva minute. Nadejda Mazur a solicitat părerea avocatului Vasile Râhlea asupra listei probelor prezentate de procurorul Alexandru Bernaz şi a solicitat lista probelor apărării. Râhlea a declarat că, deocamdată, amână prezentarea acestora până când va intra în posesia Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţiei. Imediat după aceste precizări, preşedintele şedinţei a numit data de examinare a cauzei în fond, negociind cu părţile implicate în proces încă 2-3 zile „pentru lucru”. Solicitat de Info-Prim Neo, Serafim Urecheanu a declarat că amânarea repetată a procesului demonstrează încă o dată că judecătorii nu au despre ce vorbi la aceste şedinţe. „Cel ce trage sforile nu este judecătorul, ci preşedintele Voronin, care va răspunde neapărat în faţa poporului pentru toate fărădelegile care se întâmplă în R. Moldova”, a declarat sursa citată. Urecheanu pledează nevinovat, afirmând că va demonstra acest lucru în procesul de judecată „dacă acesta va începe odată şi odată”. Liderul AMN a mai spus că în timpul apropiat va depune o cerere la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului unde, speră el, va găsi dreptate. „Va fi primul dosar politic de rezonanţă şi voi cere despăgubiri de ordinul milioanelor de dolari pe care îi voi folosi pentru binefaceri”, a menţionat Serafim Urecheanu. Prima şedinţă în „procesul ambulanţelor” a avut loc la 14 aprilie 2006, audierile preliminare fiind finalizate abia la 13 noiembrie curent, deşi legislaţia prevede finalizarea acestora în termen de 10 zile.
  • gln 28.11.06 urecheanu.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.