În jur de 24 de mii de copii din peste 300 de grădiniţe şi 40 de centre comunitare din cele mai vulnerabile localităţi din ţară vor primi jucării Lego, în valoare totală de jumătate de milion de dolari. Primul lot de jucării va ajunge astăzi, 10 octombrie, la Grădiniţa nr. 1 din satul Puhoi, raionul Ialoveni. Donaţia a fost posibilă graţie unui parteneriat dintre UNICEF şi Fundaţia Lego, cu susţinerea Ambasadei Danemarcei la Chişinău. Ofiţerul de presă al UNICEF Moldova, Irina Lipcanu, a declarat pentru Info-Prim Neo că lista grădiniţelor în care vor ajunge jucăriile a fost întocmită de către Ministerul Educaţiei. Este vorba de grădiniţele din cele mai sărace localităţi, unde autorităţile locale nu-şi pot permite să cumpere jucării. Jucăriile Lego donate sunt recunoscute la nivel internaţional pentru faptul că stimulează dezvoltarea intelectuală şi socială a copiilor. Potrivit datelor cu care operează UNICEF, în Republica Moldova 38% dintre copiii de la sate trăiesc în sărăcie. Grădiniţele din localităţile sărace nu dispun de cărţi şi jucării creative pentru dezvoltarea copiilor. Un studiu UNICEF relevă că 25% din copii, cu precădere din familii sărace, nu au jucării şi cărţi. La ceremonia de donare din satul Puhoi va participa ambasadorul Danemarcei, Michael Sternberg, reprezentantul UNICEF în Moldova, Alexandra Yuster; ministrul educaţiei, Mihail Şhleahtiţchi, şi Abdoulaye Seck, manager de ţară al Băncii Mondiale pentru Republica Moldova.