Jose Manuel Barroso: Moldova nu poate să rămână la nesfârşit o ţară agrară

Republica Moldova nu poate să rămână la nesfârşit o ţară agrară. Pentru a prospera trebuie să-şi diversifice economia, iar pentru aceasta trebuie să implementeze reforme. Declaraţia a fost făcută de către fostul preşedinte al Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, întru-un interviu acordat postului de televiziune „Publika TV”,  transmite IPN.

Jose Manuel Barroso a menţionat că Moldova trebuie să implementeze reforme pentru a atrage investitorii străini. „O problemă de credibilitate pentru Republica Moldova este semnarea unui acord cu FMI. Sper ca acest document să fie semnat cât mai repede. Este necesar să se meargă pe implementarea Acordului de Asociere cu UE. Dacă va fi asigurată credibilitatea, vor veni şi investitorii. Aceştea se vor orienta asupra domeniului în care să investească, fie turism prestări de servicii sau altceva”, a precizat Barroso.

Fostul oficial european a trasat trei domenii în care trebuie să fie implementate reforme şi care ar asigura dezvoltarea mediului de afaceri. „Este nevoie de asigurat supremaţia legii, infrastructura şi reformarea sistemului educaţional. Sunt nişte condiţii pentru dezvoltarea economiei, deci şi pentru prosperitatea ţării. Totodată, o economie modernă trebuie să fie deschisă, atât pe interior, cât şi pe exterior”, a spus fostul oficial european.

Jose Manuel Barroso declară că criza economică care a afectat unele state din regiune nu trebuie să constituie un impediment în implementarea reformelor în Republica Moldova. „Este evident că criza care a afectat unele ţări din regiune se răsfrânge nemijlocit şi asupra Republicii Moldova. Dar aceasta nu vă poate împiedica să implementaţi reforme, să asiguraţi supremaţia legii, care este o condiţie pentru atragerea investitorilor”, a spus Barroso.

Jose Manuel Barroso a venit în Republica Moldova pentru a participa la Forumul Economic „Republica Moldova, în noul context regional”, organizat de Asociaţia Oamenilor de Afaceri din Moldova pe 25 mai.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.