Uniunea Europeană va continua să sprijine autoritățile de la Chișinău în promovarea politicilor orientate spre beneficiul cetățenilor. Declarația a fost făcută de comisarul european pentru politica de vecinătate şi negocieri de extindere, Johannes Hahn, în cadrul unei întrevederi cu prim-ministrul Pavel Filip, în marja sesiunii Adunării Generale ONU de la New York, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă emis de Guvern, oficialii au discutat despre gradul de implementare a Acordului de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană și acțiunile prioritare care urmează a fi întreprinse în acest sens. Un instrument important în acest context îl constituie Agenda de Asociere agreată de Republica Moldova şi UE, care include acţiunile pe care le vor întreprinde instituţiile în perioada 2017-2019 pentru realizarea Acordului de Asociere.
Totodată, referindu-se la asistența macrofinanciară din partea UE, Pavel Filip a dat asigurări că toate condiționalitățile pentru alocarea acesteia vor fi îndeplinite, astfel încât aceasta să poată fi alocată Republicii Moldova conform calendarului convenit.
Interlocutorii au avut, de asemenea, un schimb de opinii privind pregătirile pentru Summit-ul Parteneriatului Estic, care urmează să fie organizat în luna noiembrie curent la Bruxelles. În context, Premierul Pavel Filip a reiterat importanța acestei platforme pentru Moldova menționând că succesul Parteneriatului Estic va fi un succes al statelor membre și al Uniunii Europene.