Jennifer Brush are aşteptări înalte de la preşedinţia Ucrainei la OSCE
Şefa Misiunii OSCE, Jennifer Brush, are aşteptări pozitive, foarte înalte, de la preşedinţia Ucrainei la OSCE în anul 2013, dar totodată spune că este foarte realistă. Ambasadoarea a declarat, într-un interviu pentru Info-Prim Neo din ciclul „Anul 2012 în viaţa Moldovei şi a moldovenilor”, {publicat miercuri, 12 decembrie 2012}, că Ambasada Ucraineană este, probabil, mai bine informată referitor la conflict decât oricare altă ambasada din Chişinău.
„Pe parcursul perioadei de când mă aflu aici şi mă ocup de conflict, ucrainenii au fost extraordinar de constructivi şi productivi. Ucrainenii, cred, au fost cei care au relansat procesul de negocierii organizând întâlnirea la Odesa în ianuarie anul acesta. Reprezentantul ucrainean la procesul de negocierii în formatul „5+2”, prin faptul că îi cunoştea pe participanţii la proces foarte bine, a reuşit să sugereze nişte propuneri de compromis foarte bune, astfel încât acestea au decis să le implementeze”, a notat ambasadoarea.
Jennifer Brush a mai spus că ambasadorul ucrainean în Republica Moldova, Serghii Pyrozhkov, nu este doar decanul corpului diplomatic din Republica Moldova, dar, în opinia, sa este un diplomat foarte talentat, căruia foarte mult îi pasă de viitorul acestei regiuni şi care a avut un efect pozitiv asupra cursului negocierilor. Brush a mai spus că Serghii Pyrozhkov a făcut astfel încât personalul ambasadei să fie implicat în majoritatea grupurilor de lucru – lucru care o face să spună că Ambasada Ucraineană este, probabil, mai bine informată referitor la conflict decât oricare altă ambasada din Chişinău.
„Am fost, de asemenea, încurajaţi de declaraţiile oficialilor ucraineni precum că soluţionarea conflictului transnistrean va fi o prioritate pentru preşedinţia Ucrainei la OSCE pentru anul 2013 şi unul din indiciile care demonstrează acest lucru este numirea ambasadorului Andrii Deshchytsia ca reprezentant special pentru procesul de negocieri. Aştept cu nerăbdare să continuăm colaborarea cu ambasadorul Andrii Deshchytsia în anul 2013. Desigur, voi aprecia faptul că Ucraina cunoaşte îndeaproape regiunea şi interesul acesteia ca regiunea să fie prosperă, democratică şi stabilă”, a mai spus Jennifer Brush.
Ciclul de interviuri „Anul 2012 în viaţa Moldovei şi a moldovenilor”, lansat de Info-Prim Neo la 6 decembrie, a fost deschis de premierul Vlad Filat, după care a urmat un interviu cu preşedintele Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin. Următoarele interviuri vor conţine opinii despre prestaţia anului care se scurge exprimate de ministrul economiei, Valeriu Lazăr, primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, ministrul justiţiei, Oleg Efrim, ministrul agriculturii şi industriei alimentare, Vasile Bumacov, expertul Asociaţiei pentru Democraţie Participativă ADEPT, Corneliu Gurin, directorul Centrului Naţional Anticorupţie, Viorel Chetraru, preşedintele Comunităţii moldovenilor din Quebec, Canada, Ala Mândâcanu, interpretul Cristofor Aldea Teodorovici.