Japonia acordă asistență umanitară de urgență suplimentară pentru Ucraina și țările vecine

Guvernul Japoniei a decis să ofere asistență umanitară de urgență suplimentară, în valoare de 100 de milioane de dolari, pentru a ajuta poporul ucrainean care se confruntă cu dificultăți în Ucraina și în țările vecine, transmite IPN.

Acest suport reprezintă asistența umanitară de urgență suplimentară anunțată de către prim-ministrul Kishida Fumio în data de 24 martie, ca răspuns la nevoile urgente în mai multe domenii. Este vorba despre sănătate și îngrijire medicală, asistență alimentară și securitate alimentară și protecția persoanelor strămutate în Ucraina și țările vecine – Moldova, Polonia, Ungaria, România și Slovacia. Sprijinul este acordat prin intermediul a nouă organizații internaționale și ONG-uri japoneze.

Luând în considerare asistența anunțată anterior la 11 martie, sprijinul Japoniei de răspuns la situația actuală se ridica la 200 de milioane dolari. „Guvernul Japoniei va continua să ofere asistență și să sprijine poporul Ucrainei care se confruntă cu dificultăți, în colaborare cu comunitatea internațională, inclusiv cu membrii G7”, se menționează într-un comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe al Japoniei.

Înaltului Comisar al Națiunilor Unite pentru Refugiați îi va fi acordată asistență pentru produse nealimentare, adăpost, protecție – valoarea acesteia fiind de 14,5 milioane de dolari. Programului Alimentar Mondial al Națiunilor Unite îi sunt acordați 14 milioane de dolari pentru produse alimentare.

Fondului Națiunilor Unite pentru Copii îi este oferită asistență în mărime de zece milioane de dolari pentru protecția copilului, sănătate și îngrijire medicală, apă, alimentație, educație. Comitetul Internațional al Crucii Roșii va beneficia de asistență în valoare de zece milioane de dolari pentru  sănătate și îngrijire medicală, produse alimentare și produse nealimentare, apă și habitat, protecție, acțiune împotriva minelor.

Organizația Mondială a Sănătății va primi asistență în valoare de 9,5 milioane de dolari pentru sănătate și îngrijire medicală – medicamente, echipamente individuale de protecție, dispozitive medicale. Federației Internaționale a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie îi sunt acordate opt milioane pentru sănătate și îngrijire medicală, apă, sanitație și igienă, asistență pentru evacuare.

Și Organizația Internațională pentru Migrațiune va beneficia de opt milioane de solari pentru sănătate și îngrijire medicală, protecție – combaterea traficului de persoane, analiza datelor privind strămutarea internă, managementul umanitar al frontierelor, protecția împotriva exploatării și abuzului sexual, precum și pentru apă, sanitație și igienă. Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare îi sunt oferite 4,5 milioane de dolari pentru protecție (eliminarea deșeurilor, acțiunea împotriva minelor), iar Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură – trei milioane de dolari pentru restabilirea producției agricole. Totodată, ONG-urilor japoneze li se acordă, prin intermediul Japan Platform, 18,5 milioane de dolari pentru sănătate și îngrijire medicală, produse alimentare, produse nealimentare, apă, sanitație și igienă, adăpost, protecție (asistență psihosocială), educație (educația privind riscul minelor).

Totodată, în cadrul Proiectului de asistență al Fundației Asia-Europa (ASEF) pentru consolidarea nivelului de pregătire și răspuns la COVID-19 și alte boli infecțioase emergente finanțat de Japonia, Guvernul Japoniei a aprobat un ajutor financiar în valoare de 9,500,000 USD pentru măsuri urgente de răspuns ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) privind combaterea COVID-19 și altor boli infecțioase în Ucraina și țările vecine. Prin intermediul Biroului Regional al OMS pentru Europa vor fi oferite medicamente, echipamente individuale de protecție, dispozitive medicale și altele, pentru persoanele strămutate în Ucraina și țările vecine precum Polonia, România, Ungaria, Slovacia, Cehia și Republica Moldova. Ajutorul face parte din asistență umanitară de urgență suplimentară în valoare de 100 de milioane de dolari SUA pentru Ucraina și țările vecine, aprobată pe 5 aprilie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.