Janis Mazeiks: Decizia Consiliului European vizează atât performanța țării, cât și contextul politic

Comisia Europeană a recomandat începerea negocierilor de aderare UE-Republica Moldova, însă decizia finală aparține șefilor de state și de guverne ale țărilor membre și va fi luată în luna decembrie. Explicațiile aparțin șefului Delegației UE în Republica Moldova, Janis Mazeiks, potrivit căruia decizia Consiliului European privind începerea negocierilor de aderare vizează nu doar aspectele tehnice, ci și contextul politic și geopolitic. Potrivit diplomatului, Republica Moldova trebuie să implementeze recomandările Comisie Europene, să continue procesul de vetting în justiție și să numească judecătorii Curții Supreme, notează IPN.

La 8 noiembrie, Comisia Europeană a recomandat începerea negocierilor de aderare UE-Republica Moldova. Potrivit raportului de evaluare, din cele nouă condiționalități, Chișinăul a realizat integral șase, iar în privința a trei condiționalități au fost înregistrate progrese importante. Ambasadorul UE la Chișinău spune că decizia finală aparține Consiliului European și este una politică, influențată și de contextul geopolitic.

„Avem recomandarea Comisiei Europene către Consiliul European pentru a începe negocierile, asta înseamnă că pe 15 decembrie această recomandare va fi discutată de toți șefii de state și guverne ai tuturor statelor membre ale Uniunii Europene și trebuie să se ajungă la un consens. Nu e vorba doar despre un proces tehnic în ce privește avansarea țării, dar este și contextul politic, care vizează aprecierea liderilor în ce privește performanța țării și sentimentele față de Moldova. De asemenea, este vorba de contextul politic și geopolitic mai larg, pentru că această decizie va afecta nu doar Republica Moldova, dar și Ucraina, și Georgia. Așadar, sunt lucruri pe care Republica Moldova trebuie să le mai facă în ceea ce privește susținerea imaginii sale pozitive de acum încolo. Și odată ce va fi luată decizia, sperăm noi în decembrie, va fi timp până în martie pentru acele trei domenii restante pe care le-a evidențiat Comisia Europeană”, a spus șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Janis Mazeiks, în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție” de la Vocea Basarabiei.

Diplomatul european încurajează Republica Moldova să implementeze integral toate condiționalitățile Comisiei Europene, fiind vorba de continuarea reformei justiției, combaterea corupției și accelerarea procesului de deoligarhizare.


„Este vorba de continuarea procesului de vetting al CSM și al procuraturii, numirea judecătorilor la Curtea Supremă de Justiție și a procurorului general, la fel și oferirea de resurse pentru Oficiul Anticorupție, îmbunătățirea structurii acestuia, la fel și îmbunătățirea cadrului legal ce vizează dispariția banilor. Vreau să menționez că aceste numiri nu trebuie să fie încheiate până atunci, pentru că raportul spune că e vorba de continuarea progresului semnificativ, adică Moldova trebuie să vadă ce poate fi făcut până martie, ținând cont de faptul că aceste procese implică alte instituții independente, cum ar fi Comisia de vetting, adică nu poți să pui presiune pe ei, dar trebuie să vedem ce poate fi întreprins până în luna martie”, a mai spus ambasadorul Uniunii Europene.

Reuniunea Consiliului European în timpul căreia va fi luată decizia privind o eventuală începere a negocierilor de aderare UE-Republica Moldova va avea loc la Bruxelles, în perioada 14-15 decembrie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.