Ivan Emelianov va concura pentru a 4-a oară la Jocurile Olimpice. Atletul de 38 de ani s-a calificat la Rio după ce a îndeplinit baremul olimpic în concursul republican de la Chişinău, transmite IPN.
Emelianov şi-a asigurat locul 1 la aruncarea greutaţii cu 20,53 metri. El intenţionează să confirme acest rezultat în cadrul turneului contând pentru Cupa României, programat la Bacău pe 23 ianuarie. Anterior, Emelianov a participat la Jocurile Olimpice de la Sydney, Atena şi Beijing.
Ivan Emelianov este al şaselea atlet, care a îndeplinit baremul olimpic. Anterior, la Rio au reuşit să se califice Roman Prodius, Lilia Fisikovici, Serghei Marghiev, Zalina Marghiev, şi Marina Nichişenco.