Ivan Diacov: De dosarul privind frauda bancară se vor ocupa foști procurori

Fostul procuror al municipiului Chișinău Ivan Diacov declară că procurorii care se ocupau de dosarul privind frauda din sistemul bancar vor fi înlocuiți. Potrivit lui, de dosarul respectiv de rezonanță se vor ocupa oameni din afara sistemului Procuraturii, mai exact, foști procurori. Ivan Diacov susține că actualmente se poartă discuții cu foștii procuror și se caută soluții pentru a-i încadra din nou în sistem, transmite IPN.

Ivan Diacov a refuzat să dezvăluie numele persoanelor care ar putea să se ocupe de dosarul „furtul miliardului”, însă spune că aceștia sunt „foști angajați buni ai Procuraturii, onești și verificați în timp”.

De asemenea, Ivan Diacov este convins că vor exista încercări de influențe politice asupra noului procuror general Alexandr Stoianoglo, însă acesta le va respinge. El spune că îl cunoaște foarte bine pe actualul șef al Procuraturii Generale chiar din primele zile de când a venit în sistem. Totodată, fostul procuror spune că așteptările societății sunt foarte mari și, în orice caz, vor exista dezamăgiri în ceea ce privește unele acțiuni ale procurorului general.

Vicepreședintele Parlamentului Alexandru Slusari, deputat al fracțiunii PPDA, susține că ce se întâmplă în Procuratură în realitate se va afla în următoarea săptămână. Potrivit lui, va fi important de urmărit ce se va întâmpla cu unele dosare de rezonanță care au fost intentate în ultimele luni. „Pentru noi va fi important să vedem ce se va întâmpla cu dosarul privind furtul miliardului, ce se va întâmpla cu dosarul legat de finanțarea PSRM, în baza înregistrărilor video apărute în spațiul public, ce va fi cu dosarul legat de uzurparea puterii, de „Arena Națională”, de ANTA, de expulzarea profesorilor turci. Vreau să văd ce se va întâmpla mai departe”, a declarat Alexandru Slusari.
 
Comentatorul politic Victor Ciobanu este de părere că în ultima perioadă s-a creat impresia că lucrurile se mișcă în Procuratură, dar spune că are temeri că această impresie este falsă. „Eu nu cred procurorii care au lucrat în tot acest timp în sistem și repede și-au schimbat chipiul atunci când s-a schimbat puterea și au început foarte repede să creeze această impresie că ceva se mișcă”, a menționat comentatorul.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.