Republica Moldova trebuie să-şi păstreze neutralitatea şi să opteze pentru protecţionismul economic, iar miza din aceste alegeri nu este de ordin geopolitic. Declaraţia aparţine preşedintelui de onoare al Partidului Popular Creştin Democrat, Iurie Roşca şi a fost făcută marţi, 25 noiembrie, la o conferinţă de presă, transmite IPN.
Iurie Roşca susţine că statutul de neutralitate permanentă stabilit prin Constituţie urmează să devină principalul element al discursului diplomaţiei moldoveneşti. Neutralitatea Republicii Moldova urmează a fi consfinţită prin acorduri bilaterale şi convenţii multilaterale în cadrul unor organizaţii internaţionale. Republica Moldova trebuie să promoveze pe plan extern politica sa de neparticipare la conflictele dintre marile puteri. La fel, Moldova trebuie să susţină pe plan extern poziţia de neaderare la vreun bloc militar.
„Miza din aceste alegeri nu este de ordin geopolitic – încotro, în Uniunea Europeană sau în Uniunea Vamală? Noi acum trebuie să alegem oameni care trebuie să facă ordine în economia naţională. Ordine în economia naţională pentru noi înseamnă restabilirea funcţionalităţii instituţiilor statului de drept, inclusiv a independeţei justiţiei, care să îngăduie rezolvarea litigiilor cu caracter economic în favoarea celor care au dreptate, nu în favoarea celor care au rude la guvernare”, a declarat Iurie Roşca.
Politicianul a menţionat că actualii politicienii s-au dovedit a fi corupţi, incompetenţi şi şantajabili. Economia s-a scufundat într-un adevărat dezastru, iar veniturile guvernanţilor cresc datorită privatizărilor nelegitime, deturnării fondurilor publice, acaparării fondurilor europene. Potrivit lui Roşca, principalii factori distructivi ai securităţii economice sunt democratul Vlad Plahotniuc şi liberal-democratul Vlad Filat.
Preşedintele de onoare a PPCD a declarat că, după semnarea Acordului de Asociere la UE, care deja a provocat pierderea pieţei Federaţiei Ruse, ultima lovitură mortală ce i se pregăteşte Moldovei este deschiderea pieţei funciare pentru investitorii străini. Potrivit politicianului, această măsură este condiţia obligatorie impusă de birocraţia europeană unor ţări ca Republica Moldova, iar dacă actuala alianţă de guvernare va rămâne după scrutinul din 30 noiembrie, ţăranii moldoveni vor deveni „gastarbeiteri”, „argaţi pe moşiile unor străini”.