Iurie Leancă: Soarta cererii de aderare la UE depinde de alegerile din 2018

De rezultatul alegerilor din 2018 depinde dacă Moldova va reveni la discuțiile privind depunerea cererii de aderare la Uniunea Europeană. Declarația a fost făcută de către viceprim-ministrul pentru integrare europeană, Iurie Leancă, răspunzând la o întrebare a Agenției de presă IPN. La conferință de presă, din 26 ianuarie, Iurie Leancă a spus că, numai având o majoritate pro-europeană și un guvern puternic angajat nu doar valorilor democratice, dar și pro-UE, Moldova va putea să solicite statutul de stat candidat la UE.

Potrivit lui Iurie Leancă, criza în care a intrat țara în 2015 a lăsat o puternică amprentă asupra percepției Moldovei la Bruxelles. „Atunci, cu mâinile noastre, ne-am diminuat șansele de aderare la Uniunea Europeană”, a declarat vicepremierul, subliniind că altă cale decât cea europeană Moldova nu are. „În momentul în care vom reveni la un dialog mai intens, vom reveni la calendarul când vom depune cererea de aderare la UE”, a spus Iurie Leancă. Ideal ar fi să se revină la discuții pe timpul președinției române a Uniunii Europene, în 2019. În acest sens, vicepremierul va merge la București pentru a evalua care sunt șansele Republicii Moldova, dar și ce trebuie să se întreprindă pentru a „mișca carul din loc”.

Iurie Leancă s-a referit și la prioritățile executivului pentru următoarele opt luni, până la începutul campaniei electorale. Astfel, se va pune accentul pe impulsionarea implementării Acordului de Asociere, pe intensificarea dialogului cu UE, dar și pe analiza instituțională și funcțională a mecanismului de coordonare a implementării Acordului de Asociere la nivelul instituțiilor de stat. Pe plan intern se va pune accentul pe reforma justiției și operaționalizare a tot ce înseamnă sistem de integritate.

Vicepremierul a anunțat că, în cadrul vizitei sale la Bruxelles, în perioada 22-23 ianuarie, a observat o deschidere din partea oficialilor europeni față de continuarea dialogului cu Republica Moldova. Subiectele-cheie discutate au vizat asistența macro-financiară, securitatea energetică, continuarea implementării Acordului de Asociere, investigarea fraudei bancare. Potrivit lui Iurie Leancă, în luna martie anul curent, există șanse foarte mari ca Moldova să primească prima tranșă din asistența macrofinanciară.

În altă ordine de idei, Iurie Leancă a comunicat că nu intenționează să creeze un birou care să-l asiste în realizarea agendei europene. Entitatea cu care va conlucra în acest sens este Departamentul Integrare Europeană de la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene.

  • iurie leanca despre depunerea cererii de aderare la ue.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.