Analiză IPN: Poate că premierul în exerciţiu Iurie Leancă nu este candidatul cel mai potrivit la funcţia de prim-ministru al Republicii Moldova în aceste vremuri extrem de tulburi atât sub aspect intern, cât şi extern. Poate că, în aceste condiţii, am avea nevoie de o locomotivă mult mai puternică, aptă să tragă mai tare şi mai sigur trenul scârţiit al Moldovei până la o staţie mai prielnică vieţii, decât cea în care ne aflăm acum. Poate că au dreptate cei care afirmă că acum, în plină criză economică, am avea nevoie mai mult de un businessman-tehnocrat şi nu de un politician-diplomat la cârma guvernului. Poate că au dreptate şi cei care afirmă că prim-ministru poate fi doar cel care are capacitatea să-şi impună propria viziune asupra componenţei viitorului guvern, astfel ca toţii miniştrii fără excepţie, şi adjuncţii, şi adjuncţii adjuncţilor acestora, să fie şi integri, şi oneşti, şi profesionişti şi de bună credinţă. Dar tot atât de adevărat este că, la actuala încâlcitură de circumstanţe – politice, economice şi sociale, locale, regionale şi internaţionale – Iurie Leancă întruneşte cele mai multe trăsături, comparativ cu oricare altă persoană publică de la noi, din cele enumerate mai sus, dar şi altele, poate şi mai importante decât ele. Pe moment, Iurie Leancă reprezintă un fel de simbol al capacităţii Republicii Moldova de a merge înainte, precum şi simbol al unui posibil compromis, poate chiar unic şi firav, dintre principalele forţe politice, pe de o parte, şi dintre aceste forţe politice şi societate, pe de altă parte. Este unul din puţinele simboluri ale unei posibile încă stabilităţi politice din Republica Moldova.
---

Ceea ce a contat cu adevărat până, în timpul şi după alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014, ţine de posibilitatea de a continua şi aprofunda procesul de integrare europeană a Republicii Moldova, cu toate „scârţiitoarele” acestuia . Această miză au avut-o şi o au partidele politice şi alegătorii acestora, cu opţiuni, cu adevărat, pro-europene. Dar şi miza, cu adevărat importantă, a celeilalte tabere, ne- sau anti-europene, s-a referit şi continuă să se refere la acelaşi curs, doar că având semnul minus, adică ţintindu-se demolarea acestuia ca, pe ruinele lui, să poată fi posibilă construcţia altui model de organizare a vieţii sociale. Deşi mai degrabă poate fi vorba despre „re-construcţia” modelului vechi sau chiar am putea vorbi despre manifestări de revanşism din partea acestuia, dar aceasta-i altă temă. Tema „cea care trebuie” este că, la această etapă istorică, integrarea europeană este necesară Republicii Moldova pentru că reprezintă unica posibilitate de a moderniza ţara după modele funcţionale de multe decenii şi pentru multe decenii înainte, dar şi cu mijloacele şi finanţele real existente pentru atingerea acestor scopuri. Calea a doua nu există, în această parte a lumii sau chiar în întreaga lume, în această etapă istorică de dezvoltare a ei. Poate cândva va exista, acum nu există, în special pentru Moldova nu există. Respingerea candidaturii lui Leancă înseamnă provocarea reală a alegerilor anticipate, reala perspectivă să câştige forţele ne- şi antieuropene, respectiv, cu aruncarea în sertarul istoriei a şansei noastre a tuturor de a ne schimba viaţa şi a Moldovei în ansamblu pentru decenii înainte dacă nu secole. Ar fi o soluţie, pe de o parte, injustă pentru noi toţi, dar şi nefirească pentru principalele forţe politice antrenate în procesul de formare a noului Guvern, inclusiv pentru:.

PLDM + PDM = APME

Respingerea candidaturii lui Iurie Leancă de către PCRM ar compromite din start noua alianţă de guvernământ şi ar demonstra, din start, că au dreptate cei care afirmă că PCRM, de fapt, participă la guvernare şi, de fapt, controlează Alianţa pentru Moldova Europeană în politicile ei cheie. Cum altfel ar putea fi interpretată incapacitatea APME de a-şi promova propriul guvern, în condiţiile când numirea primului ministru înseamnă numirea guvernului în ansamblu, aprobarea programului de guvernământ care este unul nu doar al guvernului, ci al guvernării în ansamblu? Societatea îşi va putea închipui uşor ce soartă vor avea şi celelalte obiective ale APME, în special cele ce ţin de reforme, modernizare, europenizare, care, spuneam, contează cel mai mult. De aceea momentul, când va trebui să înceapă căutările unui alt prim-ministru decât Leancă, trebuie considerat momentul declanşării alegerilor anticipate. Inclusiv pentru că ar scădea drastic gradul de legitimitate a acestei guvernări. Aceasta dacă nici PL nu va susţine Guvernul Leancă. Da, apropo…. Şi dacă ambele componente ale APME îşi doresc cu adevărat o Moldovă Europeană şi nu altceva…

PLDM, separat

Cu toate speculaţiile, sau am putea admite că într-un anumit moment acestea au avut ceva real la bază, acum PLDM este real interesat ca anume Iurie Leancă să fie în fruntea noului guvern şi să fie numit din primul. O parte din motive au fost expuse câteva rânduri mai sus cu precizarea că nişte alegeri anticipate apropiate ar consolida trendul descrescând al formaţiunii ca reprezentare parlamentară. Acest trend ar putea fi şi mai puternic, dacă alegerile anticipate vor fi evitate cu preţul constituirii unei alianţe de altă culoare, eventual, PCRM+PDM sau chiar PCRM+PDM+PSRM. PLDM, care se declară şi chiar este formaţiunea cea mai determinată în sensul integrării europene, va trebui să-şi asume în mare parte eşecul acestui curs. Şi, dacă dispare cursul european în calitate de politică guvernamentală, este uşor de prevăzut ce se poate întâmpla cu partidul lipsit de pârghiile prin care să-şi promoveze unicul rost al existenţei, de fapt.  

Un alt argument al sincerităţii acestei poziţii a PLDM este comportamentul de după desemnare a candidatului Iurie Leancă. Acest comportament denotă că Leancă este sigur în susţinerea propriului partid, în caz contrar fie nu şi-ar fi dat consimţământul ca preşedintele Timofti să semneze decretul de desemnare, fie ar fi avut un alt comportament. Fiţi de acord că amploarea consultărilor pe care le-a lansat săptămâna trecută şi le va continua în aceste zile nu indică nicidecum asupra faptului că s-ar fi conformat unui eventual proces de sacrificare publică, atât de mult speculat de unii.

În acest context, şi apelul liderul PLDM, Vlad Filat, în adresa PL de a-l vota pe Leancă pare să fie unul suficient de sincer. Poate preşedintele PL, Mihai Ghimpu, are dreptate şi dreptul să fie supărat pe forma şi locul în care a fost lansat acest apel, dar, pe de o parte, nici Ghimpu nu este tocmai persoana care se îngrijeşte totdeauna de forma şi locul de promovare a mesajelor sale, pe de altă parte, alte forme şi alte locuri de comunicare nu au prea rămas, după ce două luni de comunicare politică formală s-au soldat cu eşec total. Orice ar spune acum liderii celor trei formaţiuni pro-europene, responsabilitatea eşecului le aparţine tuturor, poate în măsuri diferite, dar aceasta contează mai puţin.

PDM, separat

PDM este unica formaţiune care şi-a văzut deja o parte din scopuri atinse preluând conducerea Parlamentului şi ar fi ultima gata să renunţe la aceasta. Ar trebui să renunţe în cazul alegerilor anticipate, provocate de nenumirea lui Iurie Leancă sau în cazul reconfigurării alianţei de guvernământ împreună cu alţi parteneri. PDM ar avea de pierdut şi mai mult în acest caz, pentru că se va pomeni în minoritate contra a doi parteneri, PCRM, cu sau fără PSRM, cărora personal le va oferi pârghii administrative, pe care acestea acum se presupune că nu le au, dacă nevotarea lui Leancă nu va demonstra contrariul. Inclusiv din aceste motive, dar nu numai, PDM nu are şanse mai mari în alegeri anticipate apropiate decât la 30 noiembrie 2014, dacă nu şi mai mici. Pentru PDM Iurie Leancă este un actor politic cunoscut, previzibil, într-un anumit fel, chiar aliat, dacă ţinem cont de susţinerea pe care acesta a oferit-o lui Victor Ponta la prezidenţialele din România. Aceasta în condiţiile când PDM şi PSD-ul lui Ponta aveau un parteneriat formalizat, iar PLDM şi Partidul Popular European au susţinut candidatura actualului preşedinte Klaus Iohannis. Interesul clar al PDM este ca Leancă să fie numit prim-ministru, pentru că atitudinea altei figuri politice va trebui încă testată.

PCRM

În calitate de formaţiune politică, PCRM ar avea cel mai mult de câştigat dacă se menţine actuala alianţă minoritară de guvernământ, iar nevotarea lui Leancă de către PCRM ar grăbi destrămarea alianţei şi declanşarea alegerilor anticipate. Aflarea în Parlament o perioadă mai îndelungată i-ar permite PCRM să-şi „lingă rănile”, provocate de căderea spectaculoasă din ultimii ani. Alegerile anticipate, din contra, ar grăbi diminuarea dramatică a forţei PCRM. Şi într-o formulă nouă de guvernare, eventual cu PDM şi PSRM, are mai mult de pierdut decât de câştigat, pentru că este de aşteptat ca PSRM să avanseze mult exact din contul PCRM. Respectiv: dacă nu este sinucigaş, PCRM trebuie să-l voteze pe Leancă. Declaraţiile anterioare anti-Leancă ar putea fi adresate mai mult electoratului PCRM, pentru a preveni anumite acuzaţii de susţinerea a unui guvern, esenţa declarată a căruia este integrarea europeană a Republicii Moldova. De asemenea, s-ar putea ca aceste declaraţii să pregătească terenul pentru a cere şi alte concesiuni pentru sine din partea APME. 

Preferinţa PCRM pentru un om de afaceri, „gen Vasile Tarlev” în locul „politicianului Leancă” la funcţia de prim-ministru ar putea fi falsă din mai multe considerente. Mai întâi, premierul Tarlev, ca şi alţi premier şi conducători de prim rang de pe timpul guvernării comuniste au condus Guvernul Republicii Moldova şi alte autorităţi publice centrale doar nominal, pentru că, de fapt, şi Guvernul, şi toată Republica Moldova a fost condusă de un singur om – Vladimir Voronin. Acum situaţia este alta, ţara este alta, nu avem acum şi nu ar trebui niciodată pe viitor să avem un singur om care să le dirijeze pe toate. De altfel, aceste schimbări fac parte din procesul, timid, ce-i drept, de modernizare şi europenizare a ţării. În al doilea rând, nu ţine argumentul PCRM că într-o perioadă de criză economică ar fi nevoie de un businessman şi nu de un politician la funcţia de prim-ministru, pentru că, iarăşi, într-o ţară „normală”, nu ţin toate procesele de un singur om, ci de sistem şi politici. Dar şi pentru că procesele economice sunt doar parte a proceselor generale, iar acestea pot fi benefice modernizării generale a ţării doar în contextul integrării europene, iar „politicianul” Iurie Leancă este un bun şi recunoscut expert în acest domeniu.

PL

PL nu a ajuns la guvernare şi are dreptul să nu facă jocul celor care au ajuns. Dar este în interesul său să-l voteze pe Leancă, dacă scopul declarat de integrare europeană rămâne valabil. Anume aşa PL obţine posibilitatea reală de a susţine şi chiar de a controla şi fortifica procesele de modernizare şi europenizare a Republicii Moldova. Şi nu atât pentru că ar stabili relaţii bune, cum s-a mai afirmat, cu Leancă şi şi-ar putea promova anumite politici prin intermediul acestuia. Mai consistentă, dar lăsată fără reacţia PL-ului, pare a fi ideea lansată acum o săptămână şi ceva de Mişcarea Populară Antimafie, într-o conferinţă de presă la IPN. Liderul acesteia, Sergiu Mocanu, sugera că PL ar putea rămâne în opoziţie faţă de PLDM şi PDM, oferind sprijin guvernului minoritar în schimbul pârghiilor de control asupra reformei în justiţie şi a altor procese legate de integrarea europeană. „Luaţi aceste pârghii voi, nu le daţi comuniştilor”, i-a îndemnat Mocanu. Era în dimineaţa de vineri, 23 ianuarie, iar anunţul privind constituirea APME urma să fie făcut peste cinci ore şi ceva. Oare de ce nu a reacţionat PL nici în cele cinci ore, nici până acum? O va face acum, condiţionând votarea cabinetului Leancă? PL şi liderii săi menţin interesul pentru integrarea europeană şi acesta este un interes real? În scurt timp s-ar putea să aflăm răspunsurile.

Cel mai degrabă că PL nu se teme de alegeri anticipate, pentru că în cazul acestora şi-ar putea consolida întrucâtva poziţiile, dar sigur nu într-atât ca să poată guverna de unul singur şi nici nu se vede cu cine ar putea face alianţe odată ce nu a putut-o face niciodată până acum. Întrebarea mai degrabă este dacă PL îşi doreşte alegeri anticipate şi este gata să le provoace? Chiar cu preţul că le câştigă partida pro-estică? Dar ce are de câştigat însuşi PL şi lideri acestuia, în acest caz?

O versiune ar fi că PL şi Mihai Ghimpu contează să-i scoată de la guvernare pe „băieţii răi”, cu care se războieşte ori de câte ori nu se împacă. De exemplu, în perioada campaniei electorale s-a împăcat bine cu ambii. De altfel, mai degrabă doar cu unul nu se împacă pentru că unuia din cei „doi Vlazi” îi spune pe nume în context negativ. Cu cel de al doilea mai tot timpul a făcut parteneriate nedeclarate, de regulă, împotriva altui „Vlad”. Admitem că s-a supărat rău acum pe ambii şi admitem că sunt chiar „băieţi răi”. Dar atunci ar trebui să admitem şi că este gata „să dea foc Templului”, Templul fiind reprezentat de integrarea europeană. Acum i se oferă posibilitatea să lase Templul neatins, votând-l pe Leancă contra pârghiilor de control asupra „băieţilor răi”. Amânarea integrării europene până în 2026, cum propunea liderul PL anterior, este riscantă, pe motivul cunoscut de sute de ani: „până atunci ori moare şahul, ori moare măgarul”.

Valeriu Vasilică, IPN