Iurie Leancă: Republica Moldova îşi va păstra statutul de neutralitate

Republica Moldova îşi va păstra statutul de neutralitate după cum este prevăzut în Constituţie, a declarat premierul Iurie Leancă în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la postul public de televiziune „Moldova 1”, transmite IPN.

„Pentru moment există Constituţia care prevede că Republica Moldova este un stat neutru, iar sondajele arată că majoritatea cetăţenilor se pronunţă pentru păstrarea neutralităţii. Iar pentru aderarea la Uniunea Europeană nu este obligatorie şi aderarea la NATO. Ţări precum Finlanda sau Suedia nu sunt membre ale NATO, dar fac parte din UE”, şi-a argumentat poziţia şeful cabinetului de miniştri.

Iurie Leancă susţine că pe moment situaţia este stabilă, nu avem motive de îngrijorare şi că nu există riscuri din exterior în condiţiile în care „avem doi vecini – Ucraina şi România, care nu ne vor ataca. Până acum am reuşit să păstrăm această situaţie de stabilitate şi depunem toate eforturile pentru a ţine situaţia sub control”.

Totuşi, Iurie Leancă şi-a exprimat regretul în legătură cu prezenţa trupelor ruseşti pe teritoriul Republicii Moldova şi susţine că se simte o stabilizare în relaţiile cu Tiraspolul.

Referindu-se la recenta vizită la Chişinău şi Tiraspol a vicepremierului rus, Dmitri Rogozin, premierul Leancă a declarat că, spre deosebire de vizita precedentă, de data aceasta au fost respectate normele protocolare, vizita oficialului de la Moscova şi agenda întrevederilor acestuia cu oficiali de la Chişinău fiind coordonată din timp. Totodată, susţine Leancă, de această dată discuţiile cu Rogozin au fost constructive, acesta aducând şi unele garanţii, cum ar fi nediscriminarea cetăţenilor moldoveni care muncesc în Federaţia Rusă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.