Liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii moldoveni nu depinde doar de pregătirea tehnică a Chişinăului, dar şi de starea de spirit a ţărilor membre UE, pe fundalul crizei economice mondiale şi a creşterii numărului de migranţi şomeri. O declaraţie în acest sens a făcut şeful diplomaţiei moldoveneşti, Iurie Leancă, în cadrul Clubului de presă al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE), din seara zilei de miercuri, 13 ianuarie, transmite Info-Prim Neo. La întâlnirea cu jurnaliştii Iurie Leancă a precizat că obţinerea unui regim liberalizat de vize pentru cetăţenii moldoveni este o prioritate a ministerului şi a întregului Guvern Filat în anul 2010. Ministrul a reiterat că nu poate numi termenii negocierii cu UE a acestui obiectiv, dar a precizat că dialogul în acest sens nu este doar unul tehnic, el conţinând şi o anumită componentă politică. „Această componentă nu ţine atât de Chişinău, cât de percepţiile şi sentimentele statelor membre ale UE”, a declarat Leancă. Potrivit lui, în prezent nu este cel mai favorabil moment de a negocia acest subiect, întrucât recesiunea economică mondială a condus la provocarea sentimentelor antimigraţioniste din partea ţărilor europene. Ministrul a mai adus la cunoştinţă că, în luna februarie la Chişinău va sosi o echipă de experţi europeni, care vor evalua stadiul de pregătire al R. Moldova pentru începerea negocierilor cu UE în privinţa liberalizării regimului de vize pentru cetăţenii moldoveni. Referindu-se la un eventual Acord de liber schimb aprofundat şi cuprinzător între R. Moldova şi UE, Iurie Leancă a declarat că negocieri în acest sens ar putea demara în 5-6 luni. „Noi credem că în 5-6 luni vom fi gata, teoretic, cel puţin, să începem aceste negocieri. Depinde şi de colegii noştri de la Bruxelles, care mai sunt implicaţi în asemenea negocieri începând cu Georgia şi terminând cu Ucraina, dar totuşi sper că vom reuşi să începem aceste negocieri cât mai rapid, fiindcă reformele pe intern oricum le vom promova”, a spus Leancă. La 12 ianuarie între R. Moldova şi UE a avut loc prima rundă de negocieri la nivel de experţi privind semnarea unui Acord de asociere. La finalul primelor discuţii ambele părţi au vorbit despre pregătirea R. Moldova pentru negocieri, astfel încât ar putee deveni un real partener al UE.