Iurie Leancă: Moldova este un caz de succes, demn de studiat de politologi

Republica Moldova este un caz de studiu de mare interes pentru politologi şi politicieni, deoarece a fost pe marginea prăpastiei, gata de a deveni o ţară falimentară. Dar, pe neaşteptate, a reapărut pe harta politică a lumii şi a Europei. Declaraţia îi aparţine vicepremierului, Iurie Leancă, ministru al afacerilor externe şi integrării europene, citat de Info-Prim Neo. Într-o prelegere pentru stidenţii de la Facultatea Relaţii Internaţionale şi Ştiinţe Politice şi Administrative, Iurie Leancă a subliniat că în spaţiul ex-sovietic sunt puţine cazuri de succes la nivel de aderare la Uniunea Europeană, cu excepţia ţărilor baltice. Potrivit ministrului, un caz de succes înseamnă state cu instituţii politice democratice, cu respect pentru drepturile omului, state ancorate într-o zonă de securitate politică şi economică. Vicepremierul a menţionat că interesul ca Republica Moldova să devină un exemplu de succes există atât din partea Chişinăului, cât şi din partea Bruxelles-ului. Dacă UE susţine financiar şi politic Republica Moldova, atunci comunitatea europeană vrea ca resursele investite să aducă şi anumite rezultate. Şeful diplomaţiei de la Chişinău menţionat că la venirea sa în MAEIE a găsit relaţii suspendate cu UE, relaţii ostile cu vecinii şi relaţii oscilante cu Rusia, iar obiectivele majore trasate la începutul mandatului au fost schimbarea imaginii pe plan externa ţării, şi refacerea relaţiilor cu vecinii şi partenerii strategici, cum ar fi SUA şi Rusia. Printre insuccese guvernării pe plan extern Leancă a numit incapacitatea Chişinăului de a lansa mesaje comune faţă de unii parteneri, dat fiind faptul că în cadrul AIE sunt mereu mai multe păreri, şi de asemenea scăderea ponderii dialogului Chişinău-Kiev în ultima perioadă.
  • iurie leanca despre succesele moldovei pe lan extern.mp3
  •     0
  •   

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.