Decizia privind comportamentul politic al Partidului Popular European pe ultima sută de metri ai campaniei electorale va fi anunţată joi, 27 octombrie. Un anunţ în acest sens a făcut, miercuri seara, candidatul PPEM la alegerile prezidenţiale, Iurie Leancă, în contextul declaraţiei democratului Marian Lupu de a se retrage din cursa prezidenţială, transmite IPN.
„Decizia lui Marian Lupu ne-a luat pe toţi prin surprindere fiindcă a schimbat mai multe elemente de pe tot palierul politic din Republica Moldova, a adus elemente noi. Astfel, după o dezbatere cu colegii, am ajuns la concluzia că mai avem nevoie de timp”, a declarat Iurie Leancă.
Candidatul PPEM a menţionat că urmează să fie examinate eventualele consecinţe, după care se va lua o decizie foarte bine cântărită.
Până Iurie Leancă să facă acest anunț, unele instituţii media au transmis, cu referire la surse din partid, că Iurie Leancă se retrage din cursa electorală, la fel ca și candidatul PDM, Marian Lupu.