Iurie Leancă: Cursul de integrare europeană al Moldovei nu înseamnă refuzul relaţiilor cu statele CSI

„Cursul de integrare europeană al R. Moldova nu înseamnă, în niciun caz, refuzul de la relaţiile cu statele CSI, care şi-au confirmat eficienţa în timp”, a declarat joi, 8 octombrie, ministrul moldovean de externe, Iurie Leancă, după finalizarea lucrărilor Consiliului miniştrilor de externe ai CSI, transmite Info-Prim Neo. „Am vrea ca pragmatismul şi claritatea în relaţiile noastre cu aceste ţări să ocupe locul cuvenit în capul mesei. Am ales integrarea europeană în calitate de scop prioritar, dar asta nu înseamnă că tot ce este util şi răspunde intereselor naţionale din cadrul relaţiilor cu statele CSI poate fi aruncat. Aceasta nu corespunde nicidecum intereselor R. Moldova”, a subliniat Leancă. Referindu-se la posibilitatea apariţiei unor probleme de migraţie pentru cetăţenii statelor CSI, în contextul integrării europene a R. Moldova, ministrul moldovean a spus că asemenea probleme nu vor apărea „nici astăzi şi nici mâine”, deoarece dialogul cu Uniunea Europeană încă nu a început şi că „soluţii vor fi căutate în momentul apariţiei problemelor”. În opinia preşedintelui Comitetului executiv al CSI, Serghei Lebedev, „Consiliul miniştrilor de externe ai CSI s-a desfăşurat cu succes”. Au fost discutate şi semnate documente foarte importante pentru CSI, cât şi pentru R. Moldova. „Sunt recunoscător ministrului moldovean de externe pentru confirmarea intenţiei conducerii R. Moldova de a continua participarea în cadrul CSI şi de a fortifica relaţiile de prietenie cu vecinii în interesul reciproc”, a spus el. Potrivit lui Lebedev, cel mai important document semnat de miniştrii de externe în cadrul summitului CSI este „textul adresării şefilor statelor CSI privind aniversarea a 65-a a Marelui Război pentru apărarea patriei”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.