Ratificarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană este un moment de cotitură pentru Republica Moldova, poate cel mai important moment de la declararea independenţei ţării – a menţionat premierul Iurie Leancă, la şedinţa Parlamentului din 2 iulie, în care documentul este propus spre ratificare, transmite IPN.
Premierul a spus că cetăţenii Republicii Moldova sunt în drept să celebreze acest moment, deoarece apropierea de UE le va asigura un viitor stabil şi prosper. Acordul de Asociere este un document ambiţios, care oferă asociere politică şi integrare economică, şi care aduce procesul de integrare europeană a Republicii Moldova la un nivel net superior. Este o veritabilă agendă de reformare, bazată pe un program amplu de armonizare a legislaţiei ţării cu normele UE, devenind astfel fundamentul necesar pentru modernizarea ţării, a spus Iurie Leancă.
Este un acord care, prioritar, se concentrează pe susţinerea reformelor-cheie şi pe dezvoltarea şi creşterea economică, precum şi pe cooperarea în circa 25 de sectoare. Prin realizarea prevederilor acestui document, Moldova va prelua gradual legislaţia europeană. „În drumul nostru spre Uniunea Europeană, Acordul de Asociere nu semnifică finalul, ci, dimpotrivă, un nou început. Moldova a pierdut mult prea mult timp, încât să-şi permită luxul de a-l pierde în continuare. Odată cu ratificarea de astăzi a Acordului de Asociere, procesul de integrare europeană va căpăta o dinamică şi mai mare, şi mai consistentă”, a spus premierul.
Prevederile Acordului de Asociere cu UE corespund înţelegerilor pe care le are Republica Moldova cu ţările din CSI, inclusiv referitor la libertatea comerţului şi a circulaţiei. Nimic în acest document nu aduce atingere statutului constituţional de neutralitate al Republicii Moldova, a mai subliniat premierul.
Pentru a-şi atinge toate obiectivele, UE oferă Republicii Moldova o foaie de parcurs, instrumente şi suport financiar. „Aceasta e modalitatea Europei de a ne încuraja să facem reformele şi schimbările de care noi, noi în primul rând, avem nevoie. Dar este limpede că trebuie să accelerăm ritmul reformelor, dacă dorim ca integrarea europeană să capete substanţă şi să schimbe în bine viaţa oamenilor. Europa trebuie construită la noi acasă, prin rezolvarea problemelor pe care le au încă mulţi cetăţeni de-ai noştri”, a subliniat Iurie Leancă.
În încheiere, premierul a mai spus aderarea cu drepturi depline la Uniunea Europeană este punctul final al parcursului european al Republicii Moldova.