Iurie Leancă a reiterat la Bruxelles angajamentul de implementare a Acordului de Asociere

Aflat în prima sa vizită de lucru la Bruxelles, viceprim-ministrul Iurie Leancă a reiterat angajamentul ferm al Guvernului Republicii Moldova de implementare a Acordului de Asociere și de efectuare a reformelor aferente agendei europene. Totodată, vicepremierul a solicitat sprijin din partea Uniunii Europene în realizarea obiectivului de interconectare a Republicii Moldova la rețelele europene de transportare a resurselor de gaze și electricitate, transmite IPN cu referire la mai multe comunicate de presă remise de Guvern.

În cadrul discuțiilor, Maroš Šefčovič, vicepreședintele Comisiei Europene pentru Uniunea Energetică, a subliniat importanța transpunerii depline a pachetului energetic III și asigurarea independenței Agenției Naționale de Reglementare în Energetică. Oficialul european s-a referit la necesitatea consolidării eforturilor în asigurarea securității energetice, fiind analizate perspectivele de cooperare în domeniul energiei, eficienței energetice și energiei regenerabile.

În cadrul în cadrul altei întrevederi, vicepreședintele Comisiei Europene Valdis Dombrovskis, a încurajat autoritățile moldovene să continue realizarea reformelor, în particular, în partea ce ține de reforma justiției, lupta împotriva corupției și consolidarea sistemului bancar. A fost subliniată necesitatea investigării depline a fraudei bancare. La fel, a fost relevată importanța misiunii de evaluare din partea Directoratului General pentru Economie și Finanțe (DG ECFIN), planificată pentru începutul lunii februarie, care va trece în revistă nivelul de îndeplinire a condiționalităților incluse în prima tranșă a programului de asistență macrofinanciară.

Iurie Leancă l-a invitat pe Valdis Dombrovskis să viziteze Republica Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.