Iurie Chirinciuc: Moțiunea împotriva mea e un gest de panică din partea PSRM

Ministrul transporturilor și infrastructurii drumurilor, Iurie Chirinciuc, califică moțiunea împotriva sa, înaintată de către deputații socialiști, drept „un gest de disperare și de panică din partea partidului”, transmite IPN.

Ministrul a scris pe o rețea de socializare că de situația în care a ajuns astăzi Calea Ferată se face responsabilă guvernarea comunistă, din care au făcut parte și actualul președinte Igor Dodon și lidera PSRM Zinaida Greceanîi.

„Pe timpul acestora Calea Ferată avea venituri care, în loc să fie canalizate pentru restructurarea CFM, erau furate. Mulțumită acestor personaje comuniste, actualmente socialiste, reforma CFM este în întârziere cu deja un deceniu”, a menționat ministrul în postarea sa.

Potrivit lui Iurie Chirinciuc, se lobează interese meschine și atunci când se face atac la Agenția Națională Transport Auto – instituție care a început adevărata luptă cu transportul ilicit de mărfuri și persoane.

Vineri, 3 martie, deputații fracțiunii Partidului Socialiștilor au înaintat o moțiune simplă împotriva ministrului transporturilor și infrastructurii drumurilor pe motivul „administrării defectuoase în domeniul transporturilor și din cauza lipsei de performanțe și a greșelilor continue care nu contribuie la un progres în acest domeniu”. Data examinării moțiunii nu a fost decisă deocamdată.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.