Fostul deputat Iurie Bolboceanu, cel care a fost condamnat la 14 ani de închisoare pentru trădare de patrie și spionaj în favoarea Federației Ruse, spune că nu are nicio vină și că dosarul său reprezintă o răzbunare a fostului lider al PDM Vladimir Plahotniuc. „Mulțumesc Partidului Democrat și lui Plahotniuc pentru că au înlocuit scenariul de lichidare a mea cu condamnarea”, a declarat ironic Iurie Bolboceanu în cadrul emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la TV8, transmite IPN.
„Eu n-am făcut spionaj nici în favoarea Federației Ruse, nici în favoarea unui alt stat. Nici nu cunosc care ar fi mecanismele acestui procedeu. Tot timpul am fost patriot al Republicii Moldova, eu nu am nicio altă cetățenie decât cea a Republicii Moldova”, a afirmat Iurie Bolboceanu.
Potrivit lui, deschiderea acestui dosar penal este legat de activitatea lui în Parlament din perioada 2010-2014. Iurie Bolboceanu spune că disensiunile dintre el și Partidul Democrat au început chiar din primele luni ale activității lui în calitate de deputat. „În primele luni în Parlamentul din 2010 a fost înregistrat un proiect de lege de demonopolizare a „Metalferos”. (...) Eu, fiind sincer că acest lucru trebuie de făcut, mai ales într-un stat democratic, cu economie liberă, economie de piață, am început să promovez demonopolizarea la „Metalferos”, fiind deputat al PDM”, spune ex-parlamentarul.
Iurie Bolboceanu spune că știa că în spațiul public se vorbea pe atunci că există unele conexiuni ale PDM și compania „Metalferos”. „Și lucrul acesta mi l-a confirmat și Vasile Botnari, deputat PDM, care s-a apropiat la un moment dat de mine și m-a avertizat că „Metalferos” este principalul finanțator al Partidului Democrat și el trebuie să rămână instituție de monopol în stat, în caz contrar partidul va rămâne fără finanțare”, a afirmat fostul parlamentar. Această discuție a avut loc în primăvara anului 2011.
Ex-deputatul spune că pe atunci nu știa exact ce cifră de afaceri era în companie, dar că se discuta în culoarele Parlamentului că ar fi fost vorba de sute de milioane de euro anual.
Fostul deputat spune că în 2,3 ani niciodată nu a citit învinuirea care i s-a adus și nici sentința din 13 martie 2018. „Eu știu că nu port nicio vină, eu sunt de asta convins”, a spus Iurie Bolboceanu.
Ex-deputatul confirmă că se întâlnea în perioada când a fost parlamentar cu un diplomat din cadrul Ambasadei Federației Ruse la Chișinău, așa cum apare în dosarul de învinuire. „Discuțiile pe care noi le aveam erau discuții despre absolut tot ce discuta în acea perioadă mass-media, societatea civilă”, menționează Iurie Bolboceanu. Fostul parlamentar a menționat că în 2014 a discutat cu diplomatul rus despre plecarea celor 14 deputați de la Partidul Comuniștilor la Partidul Democrat, despre alegerile prezidențiale.
Suma de 23 de mii de dolari, despre care se vorbește că a fost găsită acasă la fostul deputat, aparținea copiilor de la nuntă, spune Iurie Bolboceanu.
Gheorghe Malic, avocatul lui Iurie Bolboceanu, spune că ceea ce s-a întâmplat cu clientul său nu poate fi numit un dosar penal: „Este doar o adunătură de hârtii și insuflare opiniei publice a unor circumstanțe care nu existau. În realitate, nu este nimic nici pe aproape de spionaj din punct de vedere juridic”, spune avocatul.
În luna martie 2018, Iurie Bolboceanu a fost condamnat la 14 ani de închisoare pentru trădare de patrie. Iurie Bolboceanu a fost acuzat de faptul că, fiind racolat de către ofițerii Direcției Principale de Informații a Statului Major General al Ministerului Apărării al Federației Ruse, în perioada 5 octombrie 2016 – 17 martie 2017, a cules și a transmis informații de interes național, pasibile de a fi utilizate în dauna intereselor Republicii Moldova. Recent, Curtea de Apel a trimis la rejudecare dosarul lui Iurie Bolboceanu.