Italienii caută posibilități de extindere a colaborării economice cu Transnistria

O delegație de industriași italieni a efectuat o vizită de documentare în Transnistria cu scopul de a examina detaliile unui posibil schimb comercial reciproc, transmite IPN.

Oaspeții din Italia – președintele Camerei de Comerț al provinciei Pezzaro-Urbino, Alberto Drudi, reprezentantul sectorului de textile și bancar al orașului Milano, Maristella Miatello, expertul companiei „Diletta”, Mauro Murgea – au perfectat un pachet de propuneri cu privire la furnizarea mobilei și vestimentației italiene în Transnistria.

Vizitând câteva întreprinderi industriale mari din regiune, cum ar fi ,,Tirotex” care expediază 35% din tot exportul său în Italia, ,,Electromaș”, unde sunt produse strunguri electrice, italienii au rămas plăcut surprinși.

,,Eu mă gândeam că voi vedea o regiune mică cu un nivel nu prea înalt de dezvoltare. Dar am găsit niște întreprinderi moderne și niște oameni minunați”, a menționat  Maristella Miatello la întrevederea cu reprezentanții administrației transnistrene, subliniind, că este necesar de studiat posibilitățile deschiderii pe teritoriul Transnistriei  a unor întreprinderi mixte.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.