Italia –75 de ani de la înființare. Ambasador: Sărbătorim identitatea și memoria identității noastre

Republica Italiană sărbătorește, pe 2 iunie, 75 de ani de la înființare, iar cu această ocazie, Ambasada Italiei în Republica Moldova a transmis online un concert cu piese ale renumiților maeștri italieni, în interpretarea artiștilor de la Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici”. Ambasadorul Lorenzo Tomassoni a declarat că, anul acesta, pandemia nu a permis ca Ziua Italiei să fie sărbătorită printr-o întâlnire fizică, însă și-a exprimat speranța că acest lucru va fi posibil în 2022. „Astăzi, republica noastră sărbătorește 75 de ani de la înființare. Astăzi, sărbătorim identitatea noastră și, odată cu ea,memoria identității noastre”, a mai declarat ambasadorul italian, transmite IPN.

Lorenzo Tomassoni a menționat că, urmare a referendumului din 2 iunie 1946, a luat naștere actuala Constituție, bazată pe valori în care italienii, ca popor, încă se recunosc pe deplin și de care sunt mândri. „Suntem o republică democratică, fondată pe muncă, suveranitatea aparține poporului, care o exercită în formele și în limitele Constituției. Recunoaștem și garantăm drepturile omului inviolabile și obligațiile inderogabile de solidaritate. Credem că toți au demnitate socială egală și că sunt egali în fața legii, indiferent de sex, etnie, limbă, religie, opinie politică, condiții personale și sociale”, a notat ambasadorul.

Anul acesta, prin președinția G20 și conducerea unor inițiative importante ale ONU, Italia s-a angajat să promoveze intens, atât respectul pentru drepturile omului, cât și tranziția digitală și de mediu, necesare pentru a asigura un viitor sustenabil întregii lumi. Ambasadorul s-a referit, în special, la rolul principal pe care Italia l-a jucat în Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, la fel ca și cel pe care l-a avut în pregătirea celei de-a 26-a Conferințe a Statelor Părți ale Convenției privind Schimbările Climatice, din care face parte și Moldova, precum și în cadrul polului roman al Națiunilor Unite, în care Italia a promovat Coaliția Alimentară, ce a devenit un program al Organizației pentru Alimentație și Agricultură.

„Țara noastră are onoarea să găzduiască o comunitate moldovenească extraordinar de activă și importantă, care împărtășește valorile noastre. Italienii și moldovenii sunt strâns uniți, atât în Italia, cât și în Moldova, de legături culturale, lingvistice, economice, comerciale, de prietenie și familie. Am făcut anterior referință la memoria identității noastre. Această memorie include și fenomenul migrației. Și italienii cunosc ce înseamnă să emigrezi. Știm bine ce sacrificii implică acest fenomen pe termen scurt și mediu, dar și ce beneficii reciproce enorme pot deriva în timp, atât pentru țara de destinație, cât și pentru țara de origine. Prin munca și contribuția lor culturală, emigranții aduc prestigiu de trei ori: țării de origine, țării lor de adopție și relațiilor dintre cele două țări”, susține Lorenzo Tomassoni.

Ambasadorul a mai spus că în această zi, prin limbajul universal al muzicii, împreună, italienii și moldovenii deopotrivă, vor încerca să împărtășească câteva emoții. În cadrul evenimentului online, au fost prezentate melodiile renumiților maeștri italieni Ennio Morricone, Astor Piazzolla, Nino Rota, Antonio Vivaldi – interpretate de Select Cvartet, conducător artistic Mihail Agafița, Concertino Accordion Band, conducător artistic Eugen Negruța de la Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici”. În scenă a urcat și Show balet Repede, conducător artistic Dumitru Tanmoșan.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.