Primul val al deportărilor din Basarabia, din iunie 1941 a fost o pagină neagră a istoriei neamului nostru. Prin deportarea liderilor satelor basarabene și bucovinene s-a dorit supunerea și înfricoșarea populației. Președintele Asociației Istoricilor din Republica Moldova, Anatol Petrencu, a menționat în cadrul unui interviu acordat agenției de presă IPN că deportările în masă și foametea organizată în 1946-1947 au reprezentat o modalitate cruntă de umilire și disciplinare a populației băștinașe. Cei care mai sunt nostalgici după trecutul sovietic nu fac decât să idealizeze un regim criminal.
Oroarea primului val al deportărilor din Basarabia și nordul Bucovinei, în noaptea de 12 spre 13 iunie, a fost organizată de regimul sovietic pentru ca noii lideri veniți pe teritoriile ocupate să-și impună autoritatea în fața populației băștinașe. Prin deportări s-a încercat nimicirea intelectualității și a liderilor de opinie din sate.
„Populația dintre Prut și Nistru a avut foarte mult de pătimit mai ales după 28 iunie 1940, atunci când Uniunea Sovietică, folosindu-se de înfrângerea Franței, de succesele Germaniei în Europa Occidentală, a pus stăpânire pe Basarabia, nordul Bucovinei, ținutul Herța. Codul Penal al Ucrainei a fost extins asupra RSS Moldovenești. Aici au venit trupele NKVD și au început o adevărată vânătoare a oamenilor. Sovieticii au venit cu ideea dușmanului de clasă, iar basarabenii care erau buni cetățeni ai României au fost numiți lideri burghezi și arestați. În noaptea de 12-13 iunie basarabenii au fost martorii primului val de deportări. Au fost deportați marii proprietari, membrii unor partide politice și 650 de primari. Primarii satelor noastre erau cei mai buni gospodari. Specificul primului val de deportări a fost uniformizarea teritoriului acaparat cu tot ceea ce era în URSS”, a spus Anatol Petrencu.
Potrivit datelor oficiale, în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941 peste 20 de mii de persoane au fost deportate. Soarta lor a fost cruntă. Trimiși la munci silnice în lagărele din Siberia, majoritatea dintre ei nu s-au mai întors la baștină.
„Au fost deportați cei mai buni gospodari din sat. Au fost trimiși în Siberia pentru ca societatea să rămână dezorientată, intimidată, înfricoșată și să-i asculte pe noii veniți. Dincolo de Nistru bărbații au fost scoși din vagoane și atunci a fost inventată o minciună genială. Li s-a spus că bărbații sunt trimiși înainte pentru a pregăti locurile de trai. Dar nu s-a întâmplat așa, bărbații au fost trimiși la Ecaterinburg, pe atunci Sverdlovsk, și de acolo încă 680 de km spre nord, într-o rețea de lagăre, cu centrul la Ivdel, și acolo în iarna anului 41-42 marea majoritate a murit”, a menționat președintele Asociației Istoricilor din Republica Moldova.
Istoricul Anatol Petrenco spune că nostalgia unor oameni pentru trecutul criminal sovietic este de neconceput. Pe lângă deportările în masă, populația dintre Prut și Nistru a fost supusă unor umilințe crunte, fiind nimicită prin înfometare. „Basarabenii au trecut printr-o foamete cruntă în 1946-1947. În februarie ’47 au murit cei mai mulți oameni. În total, în timpul foametei au murit 200 de mii de oameni. Asta fiind o politică bine pusă la punct de umilire și disciplinare a oamenilor prin înfometare. De aceea, cei nostalgici după Uniunea Sovietică, de fapt, idealizează un trecut criminal. În Uniunea Sovietică, poate pe timpul lui Gorbaciov, s-au mai atenuat lucrurile, dar până la venirea lui Gorbaciov, psihiatria era folosită în scopuri politice, pentru cei care nu împărtășeau tezele Partidului Comunist”, a spus istoricul Anatol Petrencu.
Interviul la tema: „Deportările în masă ca politică de stat și antidot împotriva nostalgiei. Efectele de atunci și de acum ale deportărilor” a fost realizat de către Agenția de presă IPN, în cadrul proiectului „100 de ani de URSS și 31 de ani fără URSS: Nostalgia după Himere”, susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.
