Istorici ruşi felicită Republica Moldova cu ocazia eliberării din 24 august 1944

Moldova a fost eliberată de ocupaţia româno-fascistă la 24 august 1944, în cadrul operaţiunii Iaşi-Chişinău, au declarat istorici din Federaţia Rusă în cadrul unei conferinţe video „Chişinău-Moscova”, marţi, 24 august, transmite Info-Prim Neo. În cadrul aceelaşi conferinţe, istorici de la Moscova şi Chişinău au respins consecinţele negative ale Pactului Ribbentrop-Molotov, semnat la 23 august 1939 şi au criticat decretul preşedintelui interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, prin care a numit ziua de 28 iunie 1940 drept zi de ocupaţie sovietică a Basarabiei, decret care mai târziu a fost anulat de Curtea Constituţională. Directorul fondului „Memoria istorică” din Rusia, Alexandr Diukov, a declarat că prin decretul său Mihai Ghimpu a pus la îndoială legitimitatea statului Republica Moldova. „Republica Moldova de azi este o continuitate a RSSM, iar la 28 iunie 1940 nu a fost o ocupaţie sovietică, pentru că Tratatul de neagresiune semnat de Ribbentrop şi Molotov nu prevedea aşa ceva”, a declarat Diukov. Un alt istoric rus, Iurii Nikiforov, din cadrul Academiei de Ştiinţe din Rusia, a spus că politicienii din Moldova utilizează istoria pentru dezorientarea societăţii şi a ţinut să-i felicite pe cetăţenii moldoveni cu ocazia eliberării de sub ocupaţia româno-fascistă. Doctorul în istorie de la Chişinău, Piotr Şornicov, a spus că termenul de „pact” aparţine falsificatorilor istoriei şi că la 23 august 1939 a fost semnat un tratat de neagresiune dintre două puteri. „Tema acestui tratat nu mai este actuală pentru istorici, dar pentru tribunele politice. Astăzi Ţările Baltice tac, iar noi de ce trebuie să ne justificăm în faţa cuiva?”, a declarat Şornicov. Istoricii au abordat şi subiectul predăriei „Istoriei românilor” în liceele din Republica Moldova. „Unde s-a mai văzut ca un stat să înveţe istoria statului vecin?”, a declarat Piotr Şornicov. Preşedintele Asociaţiei istoricilor şi politologilor „Pro Moldova”, Sergiu Nazaria, a declarat că tinerii din Republica Moldova învaţă istoria pe care o vrea astăzi Mihai Ghimpu. „Ei nu sunt bine informaţi, dar sunt educaţi după manualele scrise de către românii unionişti. Din păcate, avem puţini tineri care cercetează argumentele istorice obiective, astfel, ei învaţă o istorie inventată”, a spus Nazaria. Potrivit expertului din cadrul Fondului de cultură strategică din Rusia, Roman Tomberg, cel mai periculos este că tinerii moldoveni învaţă că sunt români şi că Rusia a avut o influenţă negativă asupra Moldovei. În acelaşi timp, alţi istorici de la Chişinău spun că în urma evenimentelor din vara anului 1944, pentru actualul teritoriu al Republicii Moldova a început cea de-a doua perioadă a ocupaţiei sovietice care a durat până la proclamarea independenţei de stat. La 23 august este marcată Ziua europeană a comemorării victimelor stalinismului şi nazismului, ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov. Într-o rezoluţie a Parlamentului European se spune că în secolul XX, ţările Europei s-au confruntat cu două regimuri totalitariste – nazist şi stalinist, în timpul cărora au avut loc genocide, s-au încălcat drepturile şi libertăţile omului, au fost săvârşite crime de război şi crime împotriva umanităţii. La 24 decembrie 1989 deputaţii Sovietului Suprem al URSS, cu participarea deputaţilor din partea RSS Moldovenească, au condamnat Protocolul secret soveto-german din 1939.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.