Ambasada Poloniei la Chişinău, în comun cu Institutul Polonez din Bucureşti, au vernisat în holul Parlamentului Republicii Moldova expoziţia de fotografie: „De la Solidaritate spre Masa Rotundă”, care ilustrează tratativele reprezentanţilor guvernului comunist polonez cu opoziţia „Solidaritatea”, din vara anului 1989, care ulterior au dus la primele alegeri libere din istoria modernă a Poloniei, transmite IPN.
Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Corman, a felicitat cetăţenii polonezi cu prilejul marcării a 25 de ani de la organizarea primelor alegeri democratice în Polonia şi a mulţumit autorităţilor poloneze, în prezenţa ambasadorului polonez la Chişinău, Artur Michalski, pentru sprijinul acordat Republicii Moldova în apropierea politică şi economică de Uniunea Europeană.
„Republica Moldova şi Polonia au multe în comun atunci când vine vorba de asigurarea libertăţii economice şi politice a ţărilor noastre. Polonia, care a aderat la Uniunea Europeană în 2004, a jucat un rol important în crearea Parteneriatului Estic, care a deschis noi oportunităţi pentru Republica Moldova, inclusiv privind liberalizarea regimului de vize şi modernizarea ţării, în acord cu standardele europene”, a spus Igor Corman.
La rândul său, ambasadorul Poloniei în Republica Moldova, Artur Michalski, a menţionat că Polonia a fost prima ţară din spaţiul post-sovietic în care, acum 25 de ani, au avut loc alegeri libere.
„Alegerile au fost rezultatul unui compromis dificil, la care s-a ajuns la Masa Rotundă, compromis dintre regimul comunist şi opoziţia „Solidaritatea”. Opoziţia a folosit această şansă sută la sută şi a obţinut tot ce a putut. Amploarea victoriei i-a surprins pe comunişti. Rezultatele au dus, mai apoi, la apariţia noului guvern, necomunist, urmat de „Toamna popoarelor”, căderea Zidului de la Berlin şi „Revoluţia de catifea” din Cehoslovacia”, a spus diplomatul.
Artur Michalski a reiterat sprijinul Poloniei pentru Republica Moldova în parcursul european. „Moldova are determinarea clasei politice pentru a ajunge în Europa. Această muncă aduce deja rezultate, iar, cu timpul, Moldova va intra în marea familie europeană, deşi istoric şi cultural aţi fost în ea dintotdeauna. Le doresc succes moldovenilor din toată inima”, a subliniat ambasadorul polonez.
Expoziţia de fotografie: „De la Solidaritate spre Masa Rotundă” poate fi vizitată până pe 13 iunie curent, în holul Parlamentului. Intrarea este liberă.