Publicistul şi scriitorul Mihail Lupaşco a lansat sâmbătă, 9 februarie, cartea cu nuvele istorice „Солъ и Сабля” (Sare şi sabie n.a.). Autorul spune că s-a inspirat din scrierile cronicarului Miron Costin, încercând să apropie astfel tânăra generaţie de istoria nescrisă a moldovenilor, transmite Info-Prim Neo. În perioada descrisă în carte sarea era la fel de scumpă ca şi petrolul în zilele de astăzi, iar afacerile cu sare trebuiau apărate cu sabia, susţine autorul. „Sarea era foarte importantă în secolul al XVII-a. Pe atunci nu erau frigidere şi, doar folosind sare, oamenii îşi puteau face provizii pentru iarnă. Sarea, putem spune, însemna viaţă. Toate drumurile de transportare a sării treceau prin teritoriul actualei Republicii Moldova. Şi aceste căi de acces erau bântuite de hoţi şi cotropitori. Oamenii erau nevoiţi cu sabia să apere sarea”, a menţionat Mihai Lupaşco la lansarea cărţii. Lucrarea conţine 10 nuvele istorice. Autorul spune că a pus în ele un grăunte de istorie, pe care l-a dezvoltat cu imaginaţia sa. Potrivit autorului, opera sa este destinată tinerei generaţii, ca să cunoască filele istoriei mai puţin prezentată. Fiecare nuvelă începe cu un citat din scrierile cronicarului Miron Costin. Mihai Lupaşco afirmă că a citit, timp de 2 ani, scrierile cronicarului şi a tradus în rusă unele citate pentru a le utiliza în cartea sa. Publicistul doreşte ca cetăţenii moldoveni, vorbitori de rusă, să cunoască despre ce a scris cronicarul Miron Costin. Mihai Lupaşco a mai spus că prin scrierile sale a vrut să arate că pe teritoriul actualei Republica Moldova au trăit mulţi eroi şi că aceştia au luptat cu adevărat pentru pământurile pe care le aveau, ca să le transmită urmaşilor. Cei prezenţi la lansarea cărţii au menţionat importanţa unei astfel de opere pentru tânăra generaţie, care este tot mai mult ocupată de mediul cibernetic. De asemenea, în cadrul evenimentului s-a menţionat că „Солъ и Сабля” e o carte care se citeşte uşor.