„Istoria Imperiului Otoman” de Dimitrie Cantemir va exista şi în R. Moldova
Preşedintele R. Moldova Vladimir Voronin a primit cadou ediţia germană a lucrării lui Dimitrie Cantemir „Istoria Imperiului Otoman”, apărută la Hamburg, în anul 1745. Preţioasa carte a fost oferită şefului statului de către Mete Bora şi Selim Bora, conducători ai companiei turce „Suma”, specializată în domeniul construcţiilor.
Mete Bora a cumpărat cartea în cadrul unei licitaţii, desfăşurate în Turcia, efectuând donaţia în cauză cu prilejul aniversării a 333-a de la naşterea ilustrului om de stat, savant, scriitor şi muzician Dimitrie Cantemir, marcată recent.
Mete Bora i-a transmis şefului statului lucrarea lui Dimitrie Cantemir „Istoria Imperiului Otoman”, menţionând că locul acestei fundamentale opere ştiinţifice este în Moldova.
Preşedintele Voronin a apreciat foarte înalt gestul businessmenilor turci, menţionând că urmează a fi stabilită instituţia care va prelua în colecţia sa această donaţie cu valoare de unicat – Biblioteca Naţională sau Biblioteca Academiei de Ştiinţe a Moldovei.
În cadrul întrevederii s-a mai discutat despre proiectele realizate de compania „Suma” în R. Moldova în domeniul construcţiilor şi despre perspectiva extinderii acestora.