Furnizările de gaz din regiunea Mării Caspice ar putea avea un impact major asupra pieţei energetice europene, cu condiţia că nu se limitează doar la exporturile Azerbaidjanului. Totodată, deşi are rezerve ce ar putea diminua semnificativ din cota de piaţa a companiei ruseşti Gazprom, Iranul are nevoie în următorii ani de investiţii masive atât în producerea gazului cât şi în infrastructura de lichefiere şi a gazoductelor destinate exportului. Concluziile fac parte dintr-un raport analitic efectuat de Institutul de Politici Publice.
Ion Efros, cercetător analist energetic, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă la IPN că orientarea Iranului spre dezvoltare industrială intensivă energetic, dar şi posibila reticenţă a Uniunii Europene de a depinde prea mult de un regim cu care are relaţii încordate sunt factori care previn pentru următorii 5-10 ani o penetrare masivă a pieţei europene cu gaz iranian. „Iranul poate deveni un jucător global pe piaţa de gaz nu mai devreme de anul 2030. Pentru aceasta va avea nevoie de cel puţin 15 ani pentru a dezvolta capacităţi de suport a gazului natural lichefiat care să atingă capacităţi de 100 de miliarde de metri cubi anual”, a afirmat Ion Efros.
Totodată, cercetătorul menţionează că accesarea resurselor vaste ale Turkmenistanului de către importatorii europeni s-ar putea produce doar prin clarificarea statutului legal al Mării Caspice, permiţând un aranjament care nu ar trezi opoziţia Rusiei şi Iranului. „Modul prin care Europa ar putea accesa gazul turkmen reprezintă o combinaţie de relaţii politice, drept internaţional şi semnale de preţ atractive”, susţine Ion Efros.
Cercetătorul a declarat că accesarea gazului din regiunea Mării Caspice a fost o opţiune intens discutată în ultimii ani. „Rezervele confirmate ale Mării Caspice ar fi suficiente pentru a asigura consumul Europei timp de 16,2 ani. Dacă luăm separat rezervele Iranului şi rezervele Turkmenistanului şi le adunăm atunci consumul la nivel european poate fi acoperit pe o perioadă de peste 100 de ani”, a declarat Ion Efros.
Potrivit lui, Turkmenistan şi Iran au cele mai mari rezerve de gaz şi cel mai mare potenţial de export, comparativ cu Kazahstan, Uzbekistan şi Azerbaidjan. „Celelalte state produc pentru consumul propriu şi pentru exportul în ţările vecine”, indică cercetătorul. Totodată, problema accesării resurselor din Marea Caspică ţin de lipsa infrastructurii de acces şi exportul cu ocolirea Federaţiei Ruse.
