În această săptămână, Agenția Informațională de Stat „Moldpres”, a pus la dispoziția cititorilor 2 numere ale M.O.
Din ediția apărută la 20 decembrie, în afara graficului obișnuit, aflăm despre intrarea în vigoare a 3 hotărâri ale Guvernului Republicii Moldova privitor la implementarea reformei administrației publice centrale, în cazul dat, prin reducerea numărului instituțiilor de control și supraveghere, dar și a personalului din aceste unități. Astfel, în acest scop, în subordinea Ministerului Economiei și Infrastructurii au fost instituite Agenția pentru Supraveghere Tehnică (hotărârea nr. 1088 din 18 decembrie 2017) și Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței (nr. 1089, 18 decembrie 2017), iar în cadrul Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale - Agenția Națională pentru Sănătate Publică (nr. 1090, 18 decembrie 2017), toate acestea preluând funcțiile unor structuri înrudite.
Pentru cetățeanul plătitor de impozite sunt esențiale optimizările efectuate, întrucât se preconizează reducerea cheltuielilor publice, dar nu mai puțin important este ca perioada de reorganizare și tranziție, în structurile nominalizate, să dureze cât mai puțin timp, întru beneficiul consumatorului de servicii prestate de aceste entități.
Monitorul de astăzi aduce în prim-plan Legea pentru ratificarea Acordului dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană privind procedurile de securitate pentru schimbul și protecția informațiilor clasificate (nr. 226, 2 noiembrie 2017). Adoptarea acestei legi era prevăzută în programul legislativ pentru implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană, pentru anul 2017. Scopul acestui Acord, semnat la Bruxelles la 31 martie 2017, este de a asigura protecția informațiilor clasificate (orice informații atribuite la secret de stat sau materiale, sub orice formă, care sunt considerate ca necesitând protecție, deoarece divulgarea acestora ar putea cauza prejudicii, mai mult sau mai puțin grave, părților), dar și stabilirea unui cadru legal de colaborare între părți. Ratificarea Acordului nu împiedică Republica Moldova să încheie alte acorduri similare, sub rezerva compatibilității acestora cu obligațiile prevăzute de prezentul.
Un suport valoros la descoperirea infracțiunilor și identificarea făptașilor va aduce Legea cu privire la înregistrarea genetică judiciară (nr. 235, 17 noiembrie 2017), care va intra în vigoare la 1 ianuarie 2019. Normele incluse aici vor permite, în temeiul profilului genetic (datelor ADN-ului uman), inclus într-o bază de date computerizată, identificarea mai rapidă a infractorilor, dar și determinarea gradului de rudenie a cetățenilor, stabilirea identității persoanelor dispărute fără urmă ș.a. Lesne de înțeles, existența unei asemenea baze de date biologice va face posibilă și cooperarea mai operativă a structurilor specializate din țară cu entitățile respective din exterior. Indubitabil, implementarea legii va solicita resurse materiale pe potrivă pentru procurarea utilajului necesar, înzestrarea unui laborator specializat, dar și pentru deservirea ulterioară a acestuia, instruirea personalului etc. (conform estimărilor preliminare – inițial, circa 3,5 milioane euro, ulterior, 250 mii euro anual). Asta-i situația – performanța costă.
La inițiativa Guvernului, a fost modificat și completat Codul funciar nr. 828/1991 (nr. 236, 17 noiembrie 2017). Esența ajustărilor constă în crearea mai multor oportunități pentru dezvoltarea turismului rural (folosirea, în acest scop, a terenurilor agricole fără a fi scoase din circuitul agricol). Noutate bună și așteptată de micii întreprinzători.
M.O. de astăzi ne oferă posibilitatea cunoașterii unei categorii mai inedite (Comitete sectoriale) dintr-un domeniu foarte cunoscut - sistemul de învățământ profesional tehnic. Este vorba despre Legea cu privire la comitetele sectoriale pentru formare profesională (nr. 244, 23 noiembrie 2017). Constituirea entităților invocate a fost prevăzută încă în Codul Educației (nr. 152/2014), dar și în Acordul de finanțare dintre Guvern și Uniunea Europeană privind Programul de suport al implementării reformei învățământului vocațional/tehnic din Republica Moldova. Prezenta lege stabilește statutul juridic al Comitetelor sectoriale, cadrul de colaborare între angajatori și angajați, precum și instituirea organismului responsabil de elaborarea standardelor ocupaționale corespunzătoare cererii pieței forței de muncă. Impulsionarea activităților tuturor actorilor implicați în acest domeniu important (și economic, dar și social) era necesară și binevenită – forța de muncă în țară este în descreștere și procesul respectiv se agravează.
Legea cu privire la întreprinderea de stat și întreprinderea municipală (nr. 246, 23 noiembrie 2017), publicată astăzi, vine să înlocuiască reglementările depășite ale Legii nr. 146/1994 cu privire la întreprinderea de stat. De rând cu normele noi, încropite în recenta lege, Parlamentul a stabilit și termene concrete, pentru Guvern, de la 6 la 24 de luni, privind reorganizarea întreprinderilor de stat în alte forme juridice de organizare și a recomandat autorităților administrației publice locale să examineze oportunitatea reorganizării întreprinderilor municipale.
M.O. mai găzduiește câteva decrete ale Președintelui Republicii Moldova, printre care se evidențiază Decretul privind aprobarea semnării Acordului de împrumut dintre Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare privind implementarea proiectului „Interconectarea rețelelor de energie electrică dintre Republica Moldova și România, Faza I” (nr. 486 din 15 decembrie 2017). Lucru știut: securitatea energetică a țării este de neconceput fără diversificarea surselor de energie.
La 24 noiembrie curent, informând cititorii despre actele Curții Constituționale a Republicii Moldova, am pomenit despre deciziile acestei instanțe de inadmisibilitate a sesizărilor privind excepția de neconstituționalitate și am spus că ele prezintă un important studiu de drept constituțional pentru comunitatea juriștilor. În prezentul M.O., de asemenea, sunt publicate mai multe acte de acest gen (8 decizii, adoptate în perioada 27 iunie – 21 septembrie 2017). Pentru cititorii mai puțin inițiați, voi aduce aici câteva precizări privind sintagmele „excepția de neconstituționalitate” și „ridicarea excepției de neconstituționalitate”. Astfel, conform Codului jurisdicției constituționale (nr. 502/1995), „Orice act normativ, precum și orice tratat internațional la care Republica Moldova este parte, se consideră constituțional până când neconstituționalitatea lui va fi dovedită în procesul jurisdicției constituționale…”. Dar dacă în procesul judecării pricinii, în instanțele de drept comun, se constată că norma de drept ce urmează a fi aplicată sau care a fost deja aplicată este în contradicție cu prevederile Constituției, completul de judecată formulează o sesizare către Curtea Constituțională pe care o transmite prin intermediul Curții Supreme de Justiție, adică ridică excepția de neconstituționalitate. Soluționarea acestor cazuri, conform Constituției (art.135) este atribuită în exclusivitate Curții Constituționale care „rezolvă cazurile excepționale de neconstituționalitate a actelor juridice sesizate de Curtea Supremă de Justiție”.
Având în vedere necesitatea transpunerii unor Directive ale Consiliului Comunităților Europene, situația care se atestă în unele țări vecine, dar și imperativul protecției sănătății cetățenilor, Guvernul a aprobat și publică în Monitor unele reglementări privitor la securitatea sanitar-veterinară. Aici se regăsesc măsurile de combatere a bolii de Newcastle (pseudo-pesta aviară) (nr. 1085, 14 decembrie 2017), Regulamentul sanitar-veterinar cu privire la stabilirea normelor specifice aplicabile controalelor oficiale privind prezența de Trichinella în carne (nr. 1086, 14 decembrie 2017), dar și ajustarea măsurilor de supraveghere, control și combatere a gripei aviare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 939 din 4 august 2008 (nr.1066, 12 decembrie 2017).
Măsuri necesare, căci vorba veche: paza bună trece primejdia rea.
Un spațiu vast în M.O. citat este oferit Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova care face public Ordinul cu privire la intrarea în vigoare a unor tratate internaționale (nr. 1707-T-11, 11 decembrie 2017): cititorului interesat i se aduce la cunoștința publică momentul intrării în vigoare a mai multor Acorduri între Republica Moldova și partenerii externi, concomitent i se pune la dispoziție și conținutul acestora. Apreciem această practică notabilă.
Pentru conformitate, Monitorul Monitorului Oficial