Ion Terguță: Prim-ministrul și-a pariat mandatul, Guvernul trebuie să cadă

Secretarul general al Partidului Politic Platforma Demnitate și Adevăr Ion Terguță afirmă că asumarea răspunderii Guvernului Chicu în fața Parlamentului pe marginea pachetului de legi în perioada stării de urgență și neprezentarea coaliției de guvernare la ședința Parlamentului reprezintă cea mai perfidă acțiune politică din ultimii ani sau poate chiar din toată istoria Republicii Moldova”. Mai mult decât atât, după ce Curtea Constituțională a declarat pachetul de legi anticonstituțional, Ion Terguță consideră că premierul Ion Chicu trebuie să-și prezinte demisia, notează IPN.

„Guvernul Chicu și-ar dori probabil exact aceeași manieră de guvernare pe care a avut-o guvernul Filip, doar că a dus-o până la limitele extreme. Au venit în Parlament, și-au asumat chipurile responsabilitatea în fața Parlamentului, dar au ocolit Parlamentul într-o manieră care sfidează orice logică. Unica instituție din acest stat care le-a spus acestor guvernanți că și-au dat cu stângul în dreptul, a fost Curtea Constituțională. Dacă premierul Chicu, așa cum a spus că și-a asumat responsabilitatea, sau dacă vreți mai simplu, a pariat mandatul de prim-ministru pe adoptarea acestei legi, ar avea acum un pic de onoare, și-ar da demisia. Aceasta este logica. Ai venit în Parlament cu un pachet de legi, ți-ai asumat răspunderea pe ele, nu ai permis Parlamentului să pună niște întrebări pe marginea acestor legi și după asta la CCM ți se spune că acest proiect pe care l-ai promovat este neconstituțional, atunci simpla logică omenească, țărănească, este că acești oameni trebuie plătească, iar prim-ministrul nu poate plăti cu nimic altceva decât cu mandatul de prim-ministru și, în mod normal, Guvernul trebuie să cadă”, a declarat secretarul general al Platformei DA în cadrul emisiunii „Ora Expertizei” de la postul de televiziune Jurnal TV.

Deputatul Sergiu Sîrbu, reprezentant al grupului parlamentar Pro Moldova, precizează că în procesul asumării răspunderii, au fost încălcate principiile de urgență, principiile domeniului de reglementare și principiile celerității normelor adoptate.

„Modul în care Guvernul a avenit cu această angajare de răspundere a fost unul viciat din start. Din start era o încălcare gravă a legii, deoarece Constituția prevede expres că angajarea răspunderii Guvernului se face în fața Parlamentului, nu în fața clădirii, în fața scaunelor goale, dar în fața plenului Parlamentului. Trebuia să fie cvorum, ședință, în acest caz asumarea se consideră prezentată”, a menționat deputatul.

Sergiu Sîrbu spune că opoziția nu a contestat procedura, dar a contestat anumite părți din lege care nu ar avea nimic în comun cu măsurile de urgență, cu lupta anti-COVID-19.

„Noi ne-am dorit să fie anulate acele scheme și interese ascunse, iar măsurile propriu zise nu ne-am dorit să fie anulate. Curtea a decis altfel, a anulat întreaga lege”.

Juristul Stanislav Pavlovschi presupune că cei care au sesizat CCM nu s-au așteptat la faptul că judecătorii vor decide anularea întregului pachet de legi.

„Din punct de vedere juridic, desigur că nimeni nu poate nega dreptul autorilor să depună acest gen de sesizări. Nici ei nu s-au așteptat la acest rezultat, deoarece ei au insistat asupra unui set de prevederi care provoacă probleme de constituționalitate. Curtea a mers pe altă cale și a analizat legea în ansamblu. Toată lumea înțelege că în această situație excepțională, Guvernul a mers pe cale excepțională, da, cu unele încălcări. Curtea Constituțională a procedat absolut corect și nu putea adopta o altă hotărâre reieșind din prevederile Constituției”, a punctat juristul.

Deputatul PAS Sergiu Litvinenco spune că prin hotărârea Curții Constituționale a fost constat faptul că „Igor Dodon și Ion Chicu au sfidat, scuipat, și-au bătut joc de Constituție”.

Deputatul PDM Nicolae Ciubuc a motivat absența fracțiunii de la ședința Parlamentului făcând referire la situația excepțională din țară.

„Noi, în debutul sau înainte de a avea loc acea ședință, am discutat în cadrul fracțiunii asupra oportunității și necesității de a fi prezenți la acea ședință. Am emis un comunicat prin care am explicat întregi societăți că fracțiunea PDM susține această angajare de răspundere a Guvernului, toate inițiativele care au fost discutate și agreate pe platforma coaliției de guvernare. Ținând cont de situația excepțională, critică, inclusiv dispozițiile care au stabilit mai multe interdicții, am considerat de cuviință să lăsăm la latitudinea fiecărui deputat participarea în cadrul acestei ședințe”, a declarat deputatul.

Totodată, politicianul spune că legislația în vigoare nu prevede necesitatea asigurării unui cvorum pentru a audia raportul Guvernului pe marginea asumări răspunderii.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.