Ion Tăbârță: Nu există claritate privind evoluțiile războiului din Ucraina

Nu există nicio claritate privind evoluțiile războiului din Ucraina. În ultima perioadă, Rusia a obținut victorii pe linia frontului, însă acest lucru nu va determina Ucraina să accepte negocieri de pace. Opinia aparține comentatorului politic, Ion Tăbârță, și a fost expusă în cadrul dezbaterii publice la tema „Războiul care a aruncat în aer Lumea”, organizată de Agenția de presă IPN.

Comentatorul politic, Ion Tăbârță, a explicat că în cei doi ani de război au existat victorii și înfrângeri de ambele părți. Potrivit expertului, războiul din Ucraina a scos la iveală faptul că armata rusă este prost echipată, iar superioritatea militară a Rusiei este doar un mit.

„Rusia a atacat teritoriul ucrainean din trei părți. S-a dorit cucerirea capitalei, Kievului, pentru a lua sub control politic statul ucrainean. Aici a fost folosit și teritoriul statului Belarus. Prin atacurile din Sud armata rusă și-a dorit conexiunea terestră între peninsula Crimeea și alte teritorii cucerite anterior de Rusia. Mă refer la regiunea Donbass. Rusia și-a dorit să preia întregul control asupra litoralului ucrainean al Mării Negre. De-a lungul timpului a ieșit la iveală că armata rusă nici pe departe nu este atât de bine dotată și echipată cum se considera. Acum avem cele mai spectaculoase lupte în zona Avdiivka, Bahmut. Marea problemă a armatei ucrainene este lipsa de muniții. Potrivit experților militari, raportul este de 1 la 5 sau 1 la 10 în funcție de linia frontului”, a explicat comentatorul politic, Ion Tăbârță.

Potrivit expertului, deși Ucraina se confruntă cu un deficit de armament, acest lucru nu va determina conducerea de la Kiev să înceapă negocierile cu Rusia privind o eventuală încetare a focului.

„În prezent, situația dintre Rusia și Ucraina este relativ egală. Din păcate, Ucraina nu are forțe pentru a provoca Federației Ruse înfrângeri pe linia frontului și să înainteze pentru a-și elibera teritoriile. Totodată, pozițiile ucrainene sunt suficient de solide ca să nu-și dorească un acord de încetare a focului, nemaivorbind de o pace cu actuala conducere a Rusiei”, a mai spus Ion Tăbârță.

Potrivit comentatorului politic, administrația de la Kiev este determinată să lupte până la eliberarea tuturor teritoriilor ocupate, iar negocierile de pace cu actuala conducere a Federației Ruse sunt puțin probabile.

„Președintele ucrainean a spus că nu va negocia cu conducerea Federației Ruse, care a declanșat acest război. Rusia este într-o situația mai bună decât era acum un an, ceea ce-i permite lui Putin să vocifereze diferite scenarii. Deși Rusia a obținut în ultima perioadă unele victorii pe linia frontului, nici pe departe nu are capacitatea de a provoca o înfrângere a armatei ucrainene, ca Kievul să fie gata să se așeze la negocieri. În prezent, nu avem nicio claritate privind evoluțiile acestui război”, a explicat comentatorul politic.

Dezbaterea publică la tema „Războiul care a aruncat în aer Lumea” este ediția a 300-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”. Proiectul este susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.