Ion Tăbârţă: Moscova, practic din start, a blocat activitatea formatului 5+2

Eficienţa negocierilor în formatul 5+2 este una redusă. Moscova, practic din start, a blocat activitatea formatului 5+2. La moment, când SUA sunt mai puţin implicate în treburile europene, iar UE are alte priorităţi pe agenda sa, formatul 5+2 este mai degrabă un garant pentru Occident împotriva acţiunilor unilaterale ale Rusiei de a soluţiona diferendul transnistrean pe cont propriu, cum a fost în noiembrie 2003. De această părere este directorul adjunct al Institutului de Analiză şi Consultanţă Politică „Politicon”, Ion Tăbârţă, transmite IPN.

Expertul susţine că impulsionarea negocierilor privind problematica transnistreană se poate produce în urma unei înţelegeri de genul celei care a avut loc în iunie 2010 la Meseberg, însă este necesar să existe voinţă şi dorinţă reciprocă, atât a Federaţiei Ruse, cât şi a Occidentului, de a soluţiona problematica transnistreană.

Directorul adjunct al Politicon a mai spus că, în ultimul timp, relaţiile dintre Chişinău şi Tiraspol au fost într-o permanentă înrăutăţire. „După experimentele liberale în relaţia cu Chişinăul ale lui Şevciuc, de la începutul mandatului său, odată cu revenirea lui Putin la cârma Rusiei, Tiraspolul şi-a schimbat atitudinea sa faţă de Chişinău. Este un indiciu evident că agenda Tiraspolului în relaţia cu Chişinăul este făcută la Moscova. La rândul său, Chişinăul preferă să meargă în continuare pe tactica paşilor mici, care nu poate să aducă progrese evidente în soluţionarea diferendului transnistrean”, a declarat Ion Tăbârţă.

Potrivit lui, starea tensionată între Chişinău şi Tiraspol s-a văzut şi la runda de negocieri de la Viena, fără a fi înregistrate rezultate notabile între cele două maluri ale Nistrului. Cel mai probabil, această stare a lucrurilor se va păstra şi la viitoarea rundă de negocieri, în luna octombrie, la Bruxelles, consideră expertul.

Referindu-se la introducerea de către Rusia a 8 elicoptere în Zona de Securitate, Ion Tâbărţă a spus că intenţia Moscovei sfidează tentativele Chişinăului de a înlocui misiunea pacificatoare militară de monitorizare post-conflictuală cu una civilă. „Intenţiile Moscovei contravin grosolan normelor dreptului internaţional. Poziţia Kievului, camuflată juridic, poate însemna că, din punct de vedere politic şi geopolitic, Ucraina nu doreşte dotarea pacificatorilor militari ruşi cu elicoptere”, a declarat expertul. Ion Tăbârţă. El a mai spus că dacă totuşi Moscova va introduce elicopterele sale în regiunea transnistreană, fără acordul Chişinăului şi al Kievului, atunci aceasta va însemna revenirea tot mai mult la „războiul rece” între Rusia şi Occident.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.