Candidatul desemnat la funcţia de premier, Ion Sturza, consideră că o parte din funcţiile administrative ale statului trebuie transferată în municipiul Bălţi. Declaraţia a fost făcută sâmbătă, 26 decembrie, în cadrul unei întrevederi cu primarul Renato Usatîi, transmite IPN.
„Trebuie organizată o parte dintre festivaluri în oraşul Bălţi. Drumul spre municipiu este deja bun. Bălţiul trebuie să fie un centru cultural. Totodată, pot fi transferate o parte din funcţiile statului la Bălţi”, a menţionat Ion Sturza.
În replică, Renato Usatîi a declarat că la Chişinău, „pentru decenţă”, ar putea fi lăsate Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Ministerul Agriculturii şi Ministerul Sănătăţii.
Totodată, în cadrul discuţiei, cei doi au abordat problemele economice ale municipiului, problemele sociale şi au discutat despre unele proiecte de dezvoltare. Ion Sturza i-a propus lui Renato Usatîi să investească într-un parc tehnologic la Bălţi, asemănător celui de la Cluj. „Bălţiul are un profil foarte bun. Am văzut în strategia oraşului că lipseşte componenta, IT, hai să o dezvoltăm”, a menţionat Ion Sturza.
Una dintre problemele sociale a fost negazificarea a 30% din gospodăriile casnice. Renato Usatîi s-a plâns că atunci când îşi propune să facă ceva, deseori întâmpină rezistenţă din partea autorităţilor centrale. O altă problemă serioasă pentru economia oraşului, potrivit lui Usatîi, rămâne achitarea salariilor „în plic” şi faptul că funcţionarii publici au salarii prea mici şi sunt ademeniţi în sectorul privat.
În cadrul vizitei la Bălţi, prim-ministrul desemnat a avut o întrevedere şi cu administraţia Zonei Economice Libere Bălţi.