Ion Sturza: Nu este un secret că Andrei Spînu și-a dorit funcția de prim-ministru

Fostul prim-ministru Ion Sturza face publice detalii din culisele creării Guvernului condus de Natalia Gavrilița. Ex-premierul spune că actualul ministru al infrastructurii și dezvoltării regionale, Andrei Spînu, a râvnit fotoliul de șef al Executivului. Mai mult, potrivit lui Sturza, vicepremierul Spînu ar admite extrem de multe greșeli în administrarea domeniilor pe care le are în gestiune din „incompetență sau lipsă de experiență de viață”, notează IPN.

Fostul prim-ministru Ion Sturza califică drept un „minister monstru” Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, entitate care ar trebui divizată în cel puțin trei departamente, spune Sturza.

„Nu e un secret că Andrei Spînu își dorea poziția de prim-ministru. A fost convins să cedeze în favoarea Nataliei Gavrilița, care era mai bine poziționată în sondaje și în relațiile cu colegii din partid. Și e o persoană mai coaptă și mai pregătită pentru funcția de prim-ministru. În schimb, drept compensație Andrei Spînu și-a adjudecat foarte multe domenii care nu au fost acoperite nici cu competență, nici cu cadre. Și ca rezultat, sunt multe rateuri, chiar rateuri pe linie”, a spus Ion Sturza în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

Mai mult, fostul șef al Executivului spune că Andrei Spînu ar avea ambiții politice extrem de mari și ar începe de pe acum să-și construiască o carieră politică.

„El e un fruntaș al partidului de guvernare, are linia lui de adepți, are politica sa de PR separată, are echipe dedicate acestor aspecte. Și asta deranjează alți membri ai Guvernului și cred că și pe doamna prim-ministru. El e un om care se vede șeful echipei. Întâi a fost la PLDM, ulterior a aderat la PAS. Și-a creat echipe, structuri teritoriale, oameni. E o figură politică destul de însemnată, nu e un tehnocrat pe care poți să-l scoți din priză”, a punctat Ion Sturza.

Ion Sturza spune că actualul Executiv necesită remanieri guvernamentale, întrucât sunt miniștri care nu livrează rezultate, iar domeniile lor de activitate au intrat într-un con de umbră.

„Sunt un șir de ministere unde se impun remanieri, mă refer la Ministerul Economiei, cel al Agriculturii. În cazul lui Andrei Spînu sunt multe sectoare complicate, cu multe interese, pe de altă parte, el are puțini soldați și ofițeri în Minister. A avut o încredere exagerată în cei din sectorul energetic, pe care i-a moștenit de la fostele guvernări, dând dovadă poate de bună-credință. Nu vreau să-l suspectez că ar fi alte interese în spatele unor decizii decât o incompetență sau lipsă de experiență de viață. Și încă un lucru care, probabil, cândva era specific și pentru mine, se vede o aroganță excesivă care este legată de tinerețea domnului Spînu. În anumite condiții, are șanse să devină un ministru bun, dar mai e până atunci”, a mai spus Ion Sturza.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.