Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie (CSJ), Ion Muruianu, al cărui mandat expiră marţi, 29 martie, va asigura interimatul funcţiei pentru 30 de zile. Decizia a fost luată în şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), transmite Info-Prim Neo. Ministrul justiţiei, Alexandru Tănase, care este şi membru al CSM, a declarat că Serviciul de Informaţii şi Securitate a transmis, marţi, o scrisoare cu acces restricţionat către CSM prin care a solicitat timp suplimentar pentru a putea examina dosarul unuia dintre candidaţii la ocuparea funcţiei de preşedinte al CSJ. Numele candidatului nu a fost făcut public. După expirarea termenului de 30 de zile se va desfăşura concursul pentru alegerea preşedintelui CSJ. În afară de Ion Muruianu, la şefia instanţei mai candidează judecătorii Constantin Gurschi, Raisa Botezatu şi preşedintele CSM, Nicolae Timofti.