Ion Munteanu, propus pentru funcția de procuror general

Consiliul Superior al Procurilor a decis să propună președintei țării candidatura lui Ion Munteanu pentru funcția de procuror general, transmite IPN.

CSP a desfășurat astăzi proba interviului, iar în baza fișelor de evaluare Ion Munteanu, procuror general interimar, a acumulat cel mai mare punctaj final: 9,21 puncte. Adjunctul procurorului-șef al Procuraturii Anticorupție, Octavian Iachimovschi, a acumulat 8,80 puncte, iar procurorul Alexandru Cernei – 7,92.

CSP a luat act de promovarea evaluării externe de către Ion Munteanu și propune președintei Republicii Moldova candidatura lui Ion Munteanu pentru numirea în funcția de procuror general.

Numirea procurorului general este unul dintre aspectele care urmează a fi soluționate pentru ca Republica Moldova să înceapă negocierile pentru aderarea la Uniunea Europeană. Se așteaptă că negocierile ar putea începe la sfârșitul lunii iunie.

Funcția de procuror general a rămas vacantă după ce Alexandru Stoianoglo a fost suspendat la începutul lunii octombrie 2021, iar la sfârșitul lunii septembrie 2023 a fost eliberat din funcție. Decretul prezidențial de eliberare din funcția de procuror general a avut la bază decizia membrilor CSP de evaluare nesatisfăcătoare a activității procurorului general, din mai 2022. Interimatul a fost exercitat de către Dumitru Robu, apoi de Ion Munteanu.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.