Ion Druţă omagiat de comunitatea ştiinţifică

„De-a lungul istoriei lor zbuciumate, moldovenii au avut patru mari povestitori – Ion Neculce, Ion Creangă, Mihail Sadoveanu şi Ion Druţă”. Această apreciere, rostită de cercetătorul literar Theodor Codreanu din România în cadrul simpozionului ştiinţific „Ion Druţă – umanism şi contemporaneitate”, desfăşurat la 16 octombrie în incinta AŞM, a fost primită de către maestru cu vădită jenă, iar de către cei prezenţi – cu aplauze aprobatoare, notează Info-Prim Neo. La mai bine de o lună din ziua când a împlinit 80 de ani (3 septembrie), prozatorul-academician a fost omagiat, într-un cadru festiv, de comunitatea ştiinţifică de la Chişinău. Evenimentul a inclus o serie de exegeze, interpretări şi analize ale operei druţiene, aparţinând unor cercetători notorii din Republica Moldova, România şi Letonia, şi s-a înscris armonios în contextul suitei de manifestări, încadrate în Anul Ion Druţă. Alte câteva evenimente găzduite de acest generic au fost: lansarea volumului „Fenomenul artistic Ion Druţă” (coordonator – academicianul Mihail Dolgan) şi a biobibliografiei „Academicianul Ion Druţă” (circa 6000 de referinţe), inaugurarea site-ului specializat (www.druta.asm.md), punerea temeliei Muzeului Naţional „Casa Mare” la Soroca, serata de creaţie „Nunta melodiilor”, preconizată pentru ziua de 17 octombrie la Palatul Naţional, montarea la Naţionalul „Vasile Alecsandri” din Bălţi a spectacolului „Clopotniţa”, editarea la Bucureşti a celei mai recente opere druţiene, „Maria Cantemir – ultima dragoste a lui Petru cel Mare” etc. La iniţiativa scriitorului, va fi iniţiată editarea seriei de carte „Persoane notorii din Moldova”, iar studiul fundamental „Fenomenul artistic Ion Druţă” va ajunge în toate bibliotecile de pe teritoriul Republicii Moldova. Scriitorul moldovean Ion Druţă, stabilit la Moscova în anii 60 ai secolului trecut, este preşedinte de onoare al Uniunii Scriitorilor din Moldova, deţine titlul de Scriitor al Poporului, este laureat a două Premii de Stat ale Moldovei (1967, 2008), membru de onoare al Academiei Române (1990) şi membru titular al AŞM (1992), deţine Premiul pentru Creativitate, decernat de către Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale (2008). Abordează măiestrit diverse genuri literare, însă faima internaţională i-a adus-o dramaturgia. Piesele sale sunt montate în peste 500 de teatre ale lumii.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.