Ion Dron: Reforma Guvernului nu are componenta socială

Inițiatorii reformei Guvernului au admis o greșeală – au ținut cont doar de componenta administrativ-juridică, dar n-au luat în considerare componenta social-politică. Declarația a fost făcută de președintele Centrului de Inițiative şi Monitorizare a Autorităților Publice, Ion Dron, în cadrul emisiunii „Glavnîi vopros” de la postul de televiziune NTV Moldova, transmite IPN.


„Despre componenta socială nimeni nu a vorbit în cadrul acestei reforme. Și când spun componenta socială mă refer la faptul după ce criterii va fi selectată echipa nouă, după ce criterii va avea loc mișcarea pe scara ierarhică”, a spus Ion Dron. De asemenea, președintele CIMAP a menționat că a examinat atent documentele ce se referă la reformă și nu a văzut nicăieri instrumentarul cu ajutorul căruia va fi implementată.

Analistul politic Pavel Midrigan a menționat că este de acord cu forma reformei, dar nu și cu conținutul. Potrivit lui, statistica arată că în Republica Moldova sunt 710 mii de lucrători dintre care 200 de mii sunt în sectorul de stat. „Avem cam mulți funcționari publici și uneori funcțiile lor se dublează”, a spus analistul. Potrivit lui, din acest punct de vedere într-adevăr Guvernul trebuia revizuit, dar în ceea ce ține de faptul cum va fi implementată reforma, rămâne o enigmă.

În opinia jurnalistei Irina Astahova, deocamdată, reforma este mai mult formală pentru că atunci când se spune despre reducerea ministerelor aceasta nu înseamnă că va fi redus numărul funcționarilor de stat. „În spatele ministerelor pe care le-au unit sunt numeroase direcții, agenții. Nimeni nu a spus că vor fi comasate ministerele și astfel numărul oamenilor angajați în aparatul de stat se va reduce”, a spus jurnalista. În opinia ei, această reformă este una politică, adică Guvernul a scăpat de partenerii liberali și de cei care probabil nu-i conveneau.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.