Ion Chicu: „Moldtelecom” și „Calea Ferată” nu se regăsesc în lista de privatizări

Prim-ministrul Republicii Moldova, Ion Chicu, anunță că Agenția Proprietății Publice a făcut o evaluare a întreprinderilor de stat și a prezentat o listă cu cele care pot fi supuse procedurii de privatizare. Șeful cabinetului de miniștri susține că lista conține unele întreprinderi care deja de mult timp sunt propuse pentru de privatizare. Totodată, Ion Chicu anunță că „Moldtelecom” și „Calea Ferată din Moldova” nu se regăsesc în lista respectivă, dezmințind anumite speculații din spațiul public, transmite IPN.

De asemenea, premierul declară că din această listă nu fac parte nici rețelele de distribuție a energiei, nici nodul hidraulic de la Costești. „Întreprinderi pe care noi le considerăm strategice nu se regăsesc în lista pentru privatizare. Acolo sunt întreprinderi care practică activități care nu corespund profilului statului”, a declarat Ion Chicu în cadrul emisiunii „Acces direct” de la postul NTV Moldova.

„A trecut sau n-a trecut momentul privatizării „Moldtelecom” eu nu vreau să mă expun. Tot timpul sunt pe piață conjuncturi care sunt mai bune sau mai puțin prielnice... Un moment bun pentru privatizare, dacă va trebui de privatizat, o să mai fie, acum nu este”, a explicat Ion Chicu.

Șeful cabinetului de miniștri susține că procedura de privatizare a întreprinderii „Metalferos” trebuie să fie transparentă, cu licitație. „Dacă nu anul acesta, atunci la anul trebuie privatizată. Acest activ nu trebuie să rămână în mâinile statului”, a adăugat premierul spunând că mai există și multe alte întreprinderi de stat care trebuie supuse privatizării. Potrivit lui, în bugetul pentru anul 2020 sunt planificate 700 de milioane de lei din privatizări.

Totodată, Ion Chicu a anunțat că rămâne optimist că Republica Moldova va putea avea un nou program cu Fondul Monetar Internațional. „Trebuie să-l finalizăm pe acesta, o să fie bordul directorilor FMI pe 16 martie, pe 20 martie finalizăm acest program și în aprilie eu cred că va veni misiunea care va efectua o evaluare a necesităților pentru un nou program”, a notat prim-ministrul.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.