Ion Chicu: Moldova are imunitate față de șocurile provocate de politicieni

În linii mari, anul 2019 a fost finalizat „destul de binișor”, având în vedere specificul anului din punct de vedere electoral și politic – cu un deficit bugetar de 1,4%, cu o creștere economică de 3,6%. O spune premierul Ion Chicu, care a prezentat astăzi, 12 noiembrie, raportul de activitate la un an de mandat. Premierul estimează pentru anul 2020 o diminuare a Produsului Intern Brut de până la 6,5%, transmite IPN.

Ion Chicu spune că, în linii mari, performanța bugetar-fiscală și economică a țării din 2019 și 2020, arată că Moldova are deja o imunitate față de „șocurile provocate de politicieni”. În opinia sa, lovitura principală în această perioadă a fost pandemia, iar implicarea politicului și speculațiile au fost cea mai mare problemă în combaterea pandemiei. Efectul negativ al pandemiei asupra economiei s-a resimțit în luna aprilie-mai anul curent, când au fost pierderi de miliarde la buget, iar în trimestrul doi a fost o scădere a PIB-ului de 14%.

În prima jumătate a anului, s-a supraviețuit  datorită evoluției economico-bugetare în primele luni ale anului 2020, unde au fost încasări în plus față de aceeași perioadă a anului trecut, de 1,6 miliarde de lei, precizează premierul. Pentru susținerea economiei, Guvernul a acordat suport în special celor care au contribuit la bugetul statului cu impozite, susține Ion Chicu. „A rambursat TVA-ul acumulat pe intern, a fost subvenționată dobânda la credite, a fost acordat un suport de 300 de milioane de lei pentru agricultori”. Pentru susținerea agenților economici, s-au alocat în jur de 150 de milioane de lei, sume care inițial nu erau planificate în buget. „Au fost triplate alocațiile pentru șomaj, au fost ajutați deținătorii de patentă și s-au alocat bani pentru investiții”, a punctat șeful executivului.

La data de 1 noiembrie 2020, fondul de salarizare este cu 1,4 miliarde de lei mai mare decât în aceeași perioadă a anului 2019, ceea ce arată că „sectoarele economice s-au restabilit, achită salarii”, susține premierul.

Pe viitor, Guvernul își propune implementarea unui proiect de politici pentru relansarea economiei, care va conține elemente precum: optimizarea cadrului normativ, ajustări ale regimului de impozitare, stimulări la crearea locurilor de muncă cu avantaje pentru diasporă și tinerii specialiști.

Ion Chicu a remarcat și relațiile cu Fondul Monetar internațional (FMI), cu care este negociat un nou Program. Pentru semnarea acestuia, e nevoie de îndeplinit două angajamente: aprobarea legii cu privire la independența Băncii Naționale și aprobarea a trei viceguvernatori la Banca Națională, a precizat Ion Chicu. Potrivit premierului, cooperarea cu FMI este importantă deoarece asigură un plus de siguranță pentru situația macro-economică.

Guvernul Chicu a fost învestit la 14 noiembrie 2019, după ce a fost votată o moțiune de cenzură care a dus la căderea guvernului condus de Maia Sandu. La prezentarea listei noului guvern, Ion Chicu a menționat că e vorba de un guvern minoritar, de tranziție, până la următoarele alegeri prezidențiale.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.