Ion Chicu, înaintat de Igor Dodon la funcția de premier

Președintele Igor Dodon îl înaintează pe consilierul prezidențial Ion Chicu, fost ministru al finanțelor, la funcția de premier și a semnat un decret în acest sens. Potrivit președintelui, decizia a fost luată ca urmare a consultărilor cu fracțiunile parlamentare, transmite IPN.

În cadrul unui briefing de presă în seara de 13 noiembrie, Igor Dodon, a spus că această candidatură este una „profesionistă, tehnocrată”. Ion Chicu nu a făcut și nu face parte din vreun partid politic și „va face față provocărilor majore care sunt acum în Republica Moldova”. „Nu ne putem permite ca această criză politică să dureze prea mult”, a spus Igor Dodon.

Președintele speră că propunerea sa va fi susținută de mai mulți deputați din Parlament. „Cei care vor vota împotrivă să-și asume în fața oamenilor riscurile legate de alegerile anticipate”, a spus șeful statului.

Igor Dodon mai spune că Ion Chicu are la dispoziție 15 zile pentru a forma lista cabinetului de miniștri și programul  de activitate pentru a le prezenta în Parlament.

Șeful statului a avut astăzi consultări cu PSRM, Blocul ACUM, PDM și PPȘ. După discuțiile pe care le-a avut cu deputații din fracțiunile parlamentare, președintele Igor Dodon a declarat că nu vede șanse pentru crearea unei majorități parlamentare între PSRM și Blocul ACUM, întrucât pozițiile sunt diametral opuse. El a mai spus că alegerile pot fi evitate prin crearea unei majorități parlamentare stabile sau prin votarea unui guvern tehnocrat, propus de către președintele țării.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE