Ion Chicu: Faptul că datoriile Moldovagaz sunt puse pe seama Guvernului e motiv de cauză penală

Fostul premier Ion Chicu spune că prevederea protocolului semnat cu Gazprom, potrivit căreia Guvernul își asumă responsabilitatea pentru datoriile Moldovagaz este motiv de cauză penală. Mai mult, fostul șef al Executivului respinge acuzațiile președintelui Parlamentului, Igor Grosu, care a menționat anterior că Igor Dodon, Ion Chicu și Ion Perju, aflându-se la guvernare, și-ar fi propus preluarea datoriei regiunii transnistrene. Chicu spune că pentru această declarație îl va acționa în judecată pe Igor Grosu, notează IPN.

Anterior, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a menționat că
„în 2020 s-a găsit un trio – Dodon, Chicu și Perju, care prin instrumentul numit Perju au semnat un protocol, așa-numita comisie interguvernamentală, prin care au admis ideea preluării datoriei regiunii transnistrene”. Ex-premierul Chicu respinge categoric ideea punerii datoriei regiunii separatiste pe umerii malului drept și-l amenință pe Igor Grosu cu judecata.

„Dacă era o asemenea tentativă, dacă făceam un astfel de act de trădare a țării, eu acum nu mă aflam într-un studio de televiziune, pentru că la ei pe agendă Chicu este primul care trebuie închis. Eu îl voi acționa pe Igor Grosu în judecată când instanțele vor fi libere. Cum să-ți asumi datoriile părții transnistrene? Faptul că la comisia interguvernamentală moldo-rusă se discută subiectul gazului, asta este adevărat, dar asta nu înseamnă că cineva și-a asumat aceste datorii”, a spus Ion Chicu în cadrul emisiunii „Rezoomat cu Ileana Pîrgaru” de la RliveTV.

Subiectul datoriilor regiunii transnistrene a revenit în actualitate după ce Comitetul pentru Unitate și Bunăstare a solicitat anchetarea factorilor de decizie care au negociat contractul cu Gazprom în 2021. Potrivit experților CUB, dacă în contractul din 2006 era prevăzută posibilitatea încheierii directe a contractelor Gazprom-Transgaz, evitând situația acceptării datorilor malului stâng, conform noilor modificări din contract, Moldovagaz autorizează livrările de gaz, fără a avea garanția achitării volumelor livrate. Și ex-premierul Ion Chicu califică drept dubios modul în care a fost negociat contractul cu Gazprom și cere implicarea procuraturii.

„Este o modificare în contract, semnată și agreată de Andrei Spînu. După această semnătură livrările pentru Tiraspoltransgaz, care merg pe malul stâng, sunt puse pe umerii Moldovagaz. Așteptăm reacția oficială a Moldovagaz, pentru că această prevedere poate fi tratată și ca o preluare a datoriilor părții stângi de către Moldovagaz. Dar în afară de modificarea pe care au semnalat-o și experții de la IDIS Viitorul este protocolul semnat. Punctul 8 din protocol, direct pune pe umerii Guvernului ceea ce nu poate achita Moldovagaz și de atunci noi tot plătim din buget bani pentru aceasta. Este motiv de cauză penală, sper că organele de drept s-au autosesizat și lucrează în această direcție”, a mai spus ex-premierul Ion Chicu.

Anterior, vicepremierul Andrei Spînu a calificat acuzațiile CUB privind o eventuală preluare a datoriilor regiunii transnistrene drept agramații și minciuni.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.