Ion Chicu: Banii de la UE sunt importanți, dar insuficienți pentru planurile noastre de modernizare a țării

Banii pe care Republica Moldova îi primește din partea Uniunii Europene sunt importanți, dar nu sunt suficienți pentru planurile de modernizare a țării. Declarația aparține premierului Ion Chicu. Potrivit lui, din acest considerent, autoritățile apelează la instituțiile financiare internaționale sau la alte state pentru împrumuturi, transmite IPN.

„Vom face totul pentru a menține această colaborare avantajoasă a Republicii Moldova cu UE, vom îndeplini condiționalitățile care sunt prevăzute pentru tranșa a doua, a treia a asistenței macrofinanciare, dar aceasta nu este suficient și noi nu putem conta doar pe această asistență”, a declarat șeful cabinetului de miniștri în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la postul N4.

Premierul spune că Republica Moldova are nevoie de suportul Uniunii Europene, o parte granturi, o altă parte, semnificativă – credite, dar nu sunt suficienți pentru a fi orientați spre investiții publice semnificative în infrastructură. „Noi trebuie să identificăm suplimentar bani pentru aceasta și am spus de unde anume: instituțiile financiare, piețele financiare și pe bilaterală cum este exemplul României sau Rusiei”, a precizat șeful executivului.

Totodată, premierul spune că niciunul dintre partenerii Republicii Moldova nu acordă bani unei persoane, dar țării, în funcție de comportamentul și prestația organelor statului. Astfel, Ion Chicu a comentat declarațiile fostei prim-ministre Maia Sandu care spunea că există riscul ca Moldova să nu mai primească banii promiși din UE odată cu plecarea ei din fruntea Guvernului. „Pe parcursul anului 2019, Republica Moldova a primit asistență financiară atât sub formă de grant, cât și sub formă de credit din partea partenerilor externi exact sumele care erau planificate în bugetul 2019 care a fost aprobat încă în toamna anului 2018. Deci, acești bani erau planificați în buget și ei au venit așa cum a fost planificat”, a declarat Ion Chicu.

De asemenea, premierul spune că pentru anul 2020, la fel, sunt planificate resurse financiare din cadrul asistenței macrofinanciare din partea UE, aproximativ 900 de milioane de lei. „Noi vom depune eforturile și vom face tema de acasă astfel încât să obținem acești bani. Rămâne deja, la discreția evaluatorilor din UE, să estimeze dacă am îndeplinit sau nu ceea ce ne-am angajat”, a afirmat șeful cabinetului de miniștri.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.