Ion Ceban vs. politica: Mă ocup de Chișinău, n-am timp de alte lucruri

Primarul general al capitalei, Ion Ceban, respinge ideea creării unui partid politic sau implicării în activitatea politică în viitorul apropiat. Edilul spune că prioritatea sa de bază este soluționarea problemelor municipiului Chișinău. Ceban și-a exprimat speranța că va avea o colaborare fructuoasă cu noua guvernare PAS, iar dacă acest lucru nu se va întâmpla, edilul spune că-și va continua activitatea pe cont propriu, notează IPN.

Ion Ceban spune că, în acest an, a evitat să se implice în campanie electorală în favoarea PSRM pentru că a ales să se dedice în exclusivitate problemelor capitalei. Edilul a menționat că, periodic, participă la ședințele PSRM, întrucât acolo ar fi discutate și subiecte ce vizează activitatea Primăriei sau Consiliului Municipal Chișinău. Totuși, Ceban exclude posibilitatea implicării sale în politică în viitorul apropiat.

„Prioritatea numărul unu este municipalitatea și problemele din oraș, care sunt foarte multe. Pe aceste probleme îmi voi concentra eforturile. Chișinăul astăzi are cele mai multe proiecte pe care le implemenează concomitent deja al doilea an de la Indepenendeță încoace. Într-o perioadă de 10 ani n-au fost atât de multe proiecte câte implementăm noi acum”, a spus Ion Ceban, în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la JurnalTV.

Deși anterior fostul lider al Partidului Nostru, Renato Usatîi, anunța că Ceban ar urma să preia șefia unei formațiuni politice sau și-ar crea propriul partid, edilul Chișinăului respinge o astfel de idee.

„N-am timp de alte lucruri.Tot ce fac eu acum este să consolidez echipa și să facem față așteptărilor pe care le au locuitorii municipiului. Chișinăul are cel mai mare ritm ce dezvoltare din țară, în pofida dificultăților politice și financiare”, a spus Ion Ceban.

După ce anterior Ceban a anunțat că a avut o comunicare anevoioasă cu fostul premier Ion Chicu, acum edilul spune că mizează pe o colaborare mai bună cu noul Executiv și cu noua majoritate parlamentară.

„80% din deputații din Parlament locuiesc în municipiul Chișinău, iar aici nu sunt doar problemele mele, sunt probleme comune. Inițiativa mea va fi să propun să le rezolvăm impreună. Sper că vom avea o comunicare corectă și în beneficiul locuitorilor. Dacă nu se va întâmpla, vom merge pe cont propriu”, a spus Ion Ceban.

Ion Ceban a fost promovat de PSRM la conducerea Chișinăului, obținând fotoliul de primar general al capitalei în noiembrie 2019. Deși a anunțat că renunță la calitatea de membru de partid, Ceban a făcut campanie electorală la alegerile prezidențiale din 2020 în favoarea lui Igor Dodon.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.