Ion Ceban sugerează guvernării să obțină de la CSE autorizație pentru Adunarea din 21 mai

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, sugerează guvernării să obțină prin intermediul Comisiei Situații Excepționale autorizație pentru Adunarea din 21 mai întrucât manifestația este una de interes național. Potrivit edilului, nu poate fi interzisă participarea persoanelor cu viziuni diametral opuse de cele ale guvernării, însă oamenii legii trebuie să asigure ordinea publică pentru a evita destabilizarea situației, transmite IPN.

Pentru data de 21 mai, în Piața Marii Adunări Naționale și-au manifestat intenția de a organiza manifestații reprezentanții PSRM și cei ai Mișcării pentru Popor. De asemenea, Cancelaria de Stat a trimis o notificare municipalității privind organizarea în PMAN a Adunării „Moldova Europeană”. Primarul nu exclude că ceilalți doritori de a organiza evenimente în PMAN „nu vor ceda”, de aceea recomandă guvernării să-și revendice dreptul de a organiza manifestația prin intermediul Comisiei Situații Excepționale.

„Ei trebuie să se întâlnească pentru că există procedură juridică. Le dau un indiciu. Este Comisia Situații Excepționale. Totul au făcut până acum prin CSE. De ce să inventeze altceva? Nu exclud că ceilalți nu vor dori să cedeze. Se oferă autorizații în ordinea depunerii solicitărilor de autorizație, dar unul altuia nu trebuie să încurce. Toți trebuie să fie împăcați cu formula în care participă. Cred că cea mai rezonabilă decizie ar fi decizia CSE și gata, nu mai are nimeni nicio întrebare. E prioritate națională, subiect național, subiect în care e implicată conducerea țării, ce să ne jucăm aici?”, a spus primarul general al Chișinăului în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la RliveTV.

Primarul Ion Ceban cere organelor responsabile de asigurarea ordinii publice să manifeste vigilență maximă pentru a evita eventuale provocări sau destabilizarea situației în ziua de 21 mai.

„Fiecare trebuie să fie separat cu agenda sa și nu trebuie să încurcăm unii la alții. Până atunci se va desfășura Ziua Victoriei, Ziua Europei și fiecare, în aceste circumstanțe, are sentimentele sale. O tentativă de a pune cap în cap oamenii este absolut inadmisibilă, iar organele de drept, organele de securitate trebuie să lucreze la maximum”, a mai spus edilul Chișinăului.

Președinta Maia Sandu a anunțat pentru data de 21 mai organizarea evenimentului apolitic „Moldova Europeană”. Potrivit șefei statului, manifestația ar urma să fie un mesaj transmis comunității internaționale privind dorința cetățenilor Republicii Moldova de a adera la Uniunea Europeană și de a fi parte a lumii libere.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.