Ion Ceban renunță la funcțiile purtător de cuvânt al președintelui

Liderul fracțiunii Partidului Socialiștilor în Consiliul municipal Chișinău, Ion Ceban, și-a prezentat demisia din funcțiile de secretar și purtător de cuvânt al președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon. Anunțul l-a făcut miercuri, 6 iunie, la un briefing de presă, transmite IPN.

Totodată, a anunțat că de luni, 11 iunie, de la ora 08.00, inclusiv în zile de sâmbătă și duminică, se va afla la Primărie, unde va organiza întâlniri cu cetățenii, se va implica în activitățile și proiectele legate de Chișinău. Ion Ceban a spus că va lucra la implementarea programului său electoral din timpul campaniei pentru alegerile locale, fiind în opoziție.

Liderul fracțiunii PSRM a dat asigurări că socialiștii nu vor bloca activitatea Consiliului municipal, vor susține toate inițiativele bune care vor veni din partea noului primar general. Ion Ceban a mai spus că a înregistrat mai multe proiecte de decizie și a solicitat CMC să se convoace în ședință ca să fie operate modificări la bugetul municipal.

Un proiect vizează acordarea de ajutor material în sumă de 70 de lei pentru transportul public gratuit pentru medici de familie, asistenți medicali, cadre didactice și educatori. Altul se referă la instituirea unităților noi de asistenți personali pentru persoane cu nevoi speciale. Și cel deal treilea tine de acordarea ajutorului material unic de 1000 de lei pentru peste cinci mii de cadre didactice la început de an școlar.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.